O dragoste adevarata

Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit caci are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava. In asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie.
Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana, dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el.
Si-atunci il intreb mirata: Si dvs.. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?”. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea.
Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti.
Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata! Caci, in fond, asa este dragostea adevarata nu neaparat fizica si nici romantica in mod ideal.
Sa iubesti inseamna sa accepti ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi si ceea ce inca nu s-a intamplat.
Morala: Persoanele fericite si implinite nu sunt neaparat cele care au tot ce este mai bun din fiecare lucru, ci acelea care stiu sa faca ce-i mai bun din tot ceea ce au.
Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni, ci sa stii sa dansezi in ploaie !!

Aşa grăit-a tata… de BORIS IOACHIM

 

…Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas –
Căci gândul său, în creier, uşor mi-se prelinge:
„Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge…”

Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
„Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă…

Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân’ va călca în gol…
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;

Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot –
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu…
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu…”

…Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă…
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.

Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El – o statuie vie, de vremuri nesmintită…
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită…

Un tren lung ne pare viața…

Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
   Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.
   Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
   Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut….

   Iar durerile sunt stații lungi, de nu se mai sfârșesc,
   și în ciuda noastră parcă tot mai multe se ivesc.
   Arzători de nerabdare înainte tot privim,
   să ajungem mai degrabă la vreo țintă ce-o dorim.

   Ne trec zilele și anii, clipe scumpe și dureri,
   noi trăim hrăniți de visuri și-nsetați după plăceri.
   Mulți copii voioși se urcă, câți în drum n-am întâlnit!…
   Iar câte-un bătrân coboară trist, și frânt, și istovit.

   Vine odată însă vremea să ne coborâm și noi;
   ce n-am da, atunci, o clipă să ne-ntoarcem înapoi?
   Dar, pe când, privind în urmă, plângem timpul ce-a trecut,
   sună-n Gara Veșniciei; am trăit și n-am știut!…

Autor: Traian Dorz

Alegerea corecta

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York, in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir. Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.

 

Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna mai in varsta. Avea un trandafir in mana.Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de neatragatoare si imbatranita. Voi ce ati fi ales?Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el,  l-a privit si l-a intrebat:

– Vii cu mine soldat? 

Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana mai in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:

– Buna ziua,  si a invitat-o la cina.

Iar aceasta i-a spus:

– Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Morala: Intotdeauna, indiferent daca ne convine sau nu situatia, sa alegem sa fim sinceri si corecti pentru ca numai asa vom putea castiga respectul si iubirea celor din jur!”

Maestrul Furnica

 La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
– Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
– Cu ce te pot ajuta?
– Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin unm mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
– Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia… atunci când nu spun nimic. Vrei să-mi fii discipol?
– Da!
– In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
– Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
– S-a întâmplat ceva, dragul meu?
– Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
– Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.

“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
– Ai învățat?
– Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
– Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!

Sursa:Lupul Dacic

 

INDEMN de Demostene Botez

 

Cand te duci seara la culcare,
Sa-ti pui o mana sub obraz
Sa te intrebi cu-ngrijorare:
„Ce-am facut eu oare azi”?

O zi trecuta fara fapte
Care sa-ti fi ramas in minte,
In viata ta, e ca o noapte
Sau ca un basm fara cuvinte.

E ca si cum n-ai fi trait,
Si ti-ai pierdut o zi din viata,
Si soarele s-ar fi oprit,
Cazut in somn de dimineata.

Cat timp tu n-ai facut nimic,
Pamantul s-a-nvartit o data,
Si doar nu-i atat de mic,
Si-a dus in spate lumea toata.

Sa-ti fie aceste vorbe-ndemn,
Al vietii tale care vine,
Sa lasi pe unde treci insemn
Ca ai facut si tu un bine.

Si de esti vrednic cum as vrea
Drept semn al timpului prezent,
Tu sa ridici prin munca ta,
Si gandul tau un monument.

Dacă vrei să transformi lumea, iubeşte o femeie…

 

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie – iubeşte-o cu adevărat.
Găseşte-o pe cea care îţi cheamă sufletul, nu opţiunea raţională.
Aruncă-ţi lista de preferinţe, doar aşează-ţi urechea pe inima ei şi ascultă.
Ascultă numele, rugăciunile, cântecele tuturor creaturilor –
înaripate, cu blană sau fără,
de sub pământ sau din apă, înverzite sau înflorite,
nenăscute încă sau pe moarte…
Ascultă cântecul lor nostalgic urcând înapoi spre Cel care le-a dat viaţă.
Dacă încă nu ai auzit şi numele tău, înseamnă că nu ai ascultat suficient.
Dacă ochii tăi nu s-au umplut de lacrimi, dacă nu te-ai închinat la picioarele ei,
nu te-ai întristat niciodată fiind aproape de a o pierde.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie – o singură femeie
dincolo de tine însuţi, dincolo de dorinţă şi raţiune,
dincolo de preferinţele tale masculine pentru tinereţe, frumuseţe şi varietate
şi dincolo de conceptele tale superficiale despre libertate.
Ne-au fost date atâtea opţiuni
încât am uitat că adevărata eliberare
vine din verticalitatea în chiar centrul ardent al sufletului
şi din topirea rezistenţei noastre în faţa iubirii.
Nu există decât unica Zeiţă.
Priveşte în ochii ei şi vezi – vezi cu adevărat  
dacă ea este cea care te străfulgeră din cap pînă-n picioare.
Dacă nu, pleacă. Chiar acum.
Nu pierde timpul “încercând”.
Să ştii că decizia ta nu e din cauza felului în care este ea
deoarece în esenţă nu este vorba despre “cu cine”,
ci “când” alegem să ne abandonăm. 

 

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie.
Iubeşte-o pe viaţă – dincolo de frica ta de moarte,
dincolo de frica de a fi manipulat
de Mama din capul tău.
Nu-i spune că eşti gata să mori pentru ea,
spune-i că eşti gata să TRĂIEŞTI cu ea,
să plantezi copaci împreună cu ea şi să-i priviţi crescând.
Fii eroul ei spunându-i cât de frumoasă este în maiestuoasa ei vulnerabilitate,
ajutând-o să-şi amintească în fiecare zi că ea ESTE Zeiţă,
prin adoraţia şi devoţiunea ta.

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie.
în toate faţetele ei, prin toate anotimpurile ei,
iar ea îţi va vindeca schizofrenia –
dualitatea minţii şi jumătatea de inimă
care menţin separarea dintre Spiritul şi trupul tău –
care te menţin un singuratic mereu căutând în afara ta Însuţi,
ceva care să dea sens vieţii tale.
Mereu va fi o altă femeie.
Curând, cea nouă strălucitoare va deveni cea veche şi plictisitoare
şi vei deveni din nou neliniştit, schimbând femeile ca pe maşini,
dând Zeiţa la schimb pentru ultimul obiect al dorinţei tale.
Bărbatul nu mai are nevoie de opţiuni.  
Ceea ce bărbatul are cu adevărat nevoie este Femeia, Calea Femininului,
a Răbdării şi Compasiunii, a non-căutării, a non-acţiunii,
a respiraţiei într-un singur loc şi a cufundării în adânc a rădăcinilor
suficient de puternice pentru a ţine laolaltă Pământul 
atunci când planeta albastră îşi scutură cimentul şi oţelul de pe suprafaţa sa. 

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie, o singură femeie.
Iubeşte-o şi protejeaz-o ca şi cum ea ar fi ultimul potir sacru.
Iubeşte-o prin frica ei de abandon
pe care ea o întreţine pentru întreaga umanitate.
Nu, rana nu este doar a ei să o vindece.
Nu, ea nu este slabă în codependenţa ei. 

 

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie
până la capăt
până când ea va crede în tine,
până când instinctele ei, viziunile ei, vocea ei, arta ei, pasiunea ei,
sălbăticia ei se reîntorc la ea –
până când ea devine o adevărată forţă a iubirii, mai puternică
decât toţi demonii mediei politice care urmăresc să o devalorizeze şi să o distrugă. 

Dacă vrei să transformi lumea,
renunţă la cauzele tale aparent măreţe, la armele şi semnele tale de protest.
Renunţă la războiul lăuntric, la mânia ta îndreptăţită
şi iubeşte o femeie,
dincolo de străduinţa ta pentru măreţie,
dincolo de căutarea tenace a iluminării.
Sfântul Graal se află chiar în faţa ta,
dacă doar ai lua-o în braţe
şi ai renunţa la căutarea a altceva în afara acestei profunzimi a intimităţii.

Dacă pacea este un vis care poate fi re-amintit
prin inima unei femei?
Dacă iubirea unui bărbat pentru Femeie, pentru Calea Femininului,
este cheia care deschide inima Ei? 
 

 

Dacă vrei să transformi lumea… iubeşte o femeie
până în profunzimile umbrei tale,
până la cele mai înalte tarâmuri ale Fiinţei tale,
înapoi la Grădina unde ai întâlnit-o prima oară,
la poarta tărâmului de curcubeu
unde aţi pătruns împreună ca Lumină, ca Unul,
până la punctul fără de întoarcere,
până la sfârşiturile şi începutul unui nou Pământ. 

 

 

IUBIREA CALDA SI TANDRA A MAMEI

Peter se juca la computer cand a auzit-o pe mama sa chemandu-l la bucatarie. “Vino sa-ti mananci supa, fiule”, spuse ea.
“Nu acea supa, iar!”, se gandi baiatul. “M-am saturat de ea! De ce trebuie sa fac ce nu-mi place? Imi doresc sa existe un buton la computer care sa faca supa gustoasa.”
Dintr-o data, peretii camerei au inceput sa se evapore si imediat s-a trezit intr-o temnita semi-intunecoasa.
“Buna,Peter!” auzi el. O persoana ciudata, cu barba lunga statea alaturi.
“Acest loc, pe care il vezi in fata ta, este locul in care este produsa si pastrata toata iubirea, de la toti oamenii din lume. Noi, gnomii, creem aici iubirea, in magazinele noastre si o pastram in zona de depozitare. Nimeni, in afara noastra, nu stie de unde vine iubirea si unde poate fi gasita.”
Baiatul a fost atat de zguduit de ceea ce tocmai s-a intamplat, ca abia a putut vorbi.
“Iubire,spui? Iubire pentru ce ?”intreba, dupa ce ii reveni respiratia.
“Iubire pentru absolut orice,”raspunse gnomul.”Chiar si iubirea ta pentru jocurile pe computer vine de la noi!”
“Imposibil!”, obiecta baiatul.
“Spune-mi, atunci, de ce simti uneori dorinta sa te joci si alteori, nu? De ce intr-o zi iubesti un lucru, iar in alta zi, pe altul? Raspunsul este simplu:noi, gnomii, controlam toate acestea.”, explica omuletul, cu calm.
“Dar asta nu-i corect!”, exclama Peter.
“De ce nu? Noi avem grija de acest sentiment si il pazim zi si noapte. Nimeni nu il poate fura sau distruge. Si, o data in viata, toata lumea ajunge aici si primeste sansa de a decide destinul iubirii lor. Azi, este randul tau.”
Cum gnomul il conduse pe baiat spre adancul temnitei, Peter observa frumoasele vitrine din lemn ce erau asezate de-a lungul peretilor.
“Priveste, aici este locul in care este depozitata toata iubirea ta,” spuse elful si se opri in fata uneia dintre vitrine. Deschise usa si lua in mana un vas mic, facut din sticla intunecata.
“Vezi, acest vas are numele tau intreg pe el. Ia-l, dar, te rog, fii atent.”
“Si ce urmeaza acum?”, intreba baiatul.
“Acum vine partea cea mai importanta. Acolo, dupa colt, este un vas foarte special. Continutul sau este potrivit pentru oricine, dar, din pacate, este aproape gol. Oricine poate adauga iubirea sa in acest vas, insa cu greu face asta vreunul. Trebuie sa decizi ce faci cu vasul tau: il pui inapoi in vitrina, sau oferi continutul lui celorlalti.”
“Dar,ce ar trebui sa daruiesc? Ce va mai ramane prntru mine, atunci?” , intreba Peter, intorcandu-se catre gnom. Oricum, nu auzi raspunsul la intrebarea lui, pentru ca gnomul disparu dintr-o data.
“Ce sa fac?” , se intreba Peter. “ Ar trebui sa daruiesc si sa raman fara niciun pic de iubire pentru fotbal…inghetata. ..carti.. .?! Poate ca sunt oameni in lume care nu iubesc nimic? Poate ca ei nu iubesc nici macar jocurile pe computer? Ce nefericiti trebuie sa fie!!!”, se gandi baiatul.Si, dintr-o data, si-a dat seama! Daca te gandesti, obiectele nu conteaza deloc. Cel mai important lucru este iubirea. Era clar: trebuia sa-si imparta iubirea cu ceilalti!“Ai absoluta dreptate, copile!”,spuse vocea gnomului, de la departare si Peter se trezi iar in camera sa.“Ti se raceste supa, fiule”, spuse mama.Peter se grabi spre bucataria plina de aroma ce se ridica dintr-o farfurie alba de pe masa. Inghiti cu grija o lingura din lichidul cald. Dintr-o data, in loc de gustul obisnuit al supei care nu-i placea, a simtit ceva indescriptibil si minunat. El a simtit din ce era, de fapt, facuta supa: din iubirea calda si tandra a mamei sale.

Sursa: http://www.kabbalah.info/

 

3 MOSNEGI

 

 

O femeie iese din casã si vede 3 mosnegi cu barbã albã stând în fata casei.
Nu-i cunostea dar, vazându-i supãrati, îi invita în casã sã manânce ceva.
„Sotul tãu este acasã?” – întreabã ei.
„Nu, este iesit.”
„Atunci nu putem intra” – replicã ei.
Seara, când sotul se întoarce acasã, ea îi povesteste despre cei trei mosnegi.
„Du-te, spune-le cã am venit si pofteste-i înãuntru.”
Femeia se duce si îi invitã.
„Nu putem intra toti în casã”, replicã ei.
„Cum asa?”întreabã ea.
Unul dintre mosnegi îi explicã.. „Eu sunt BUNÃSTARE, el este SUCCES iar celãlalt este IUBIRE.
Acum du-te si întreabã-l pe sotul tãu care dintre noi sã vina în casã”.
Femeia intrã în casã si îi spune sotului, care se bucurã. „Ce bine!! In acest caz invitã-l pe BUNÃSTARE sã ne umple casa cu bunãstare!”
Sotia nu a fost de acord.. „De ce sã nu-l invitãm pe SUCCES?”
Nora îi asculta dintr-un colt al casei. „N-ar fi mai bine sã-l invitãm pe IUBIRE? Casa noastrã ar fi atunci plinã de iubire!” – a sugerat nora.
„Hai sã ne ghidãm dupã sfatul norei”îi zice sotul sotiei.
„Du-te afarã si invitã-l pe IUBIRE sã ne fie oaspete.”
Femeia iese afarã si întreabã: „Care dintre voi este IUBIRE? Pe el îl invitãm sã ne fie oaspete..”
IUBIRE porneste înspre casã.. Odatã cu el se pornesc în urma lui si ceilalti doi. Surprinsã femeia întreabã: „L-am invitat doar pe IUBIRE. Cum de veniti si voi cu el?”
Cei trei mosnegi replicarã: „Dacã l-ai fi invitat pe BUNÃSTARE sau pe SUCCES, ceilalti ar fi rãmas pe loc, dar de vreme ce l-ai invitat pe IUBIRE, unde merge el mergem si noi. Unde este IUBIRE este si BUNÃSTARE si SUCCES!!!”