Arhivă | 3 decembrie 2014
Colinde şi obiceiuri de iarnă
Colinde şi obiceiuri de iarnă: steaua, capra, pluguşorul, irozii, colindele cântate
Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate. În folclorul românesc Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche.
Pluguşorul
Urare tradiţională la români in preajma Anului Nou, pluguşorul a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El e întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică. Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe măsură ce se apropie de sfârşit.
Capra
Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pana la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra e denumită „brezaia“ (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii) şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Capra se alcătuieşte dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie. Peste această hârtie se pune o altă hârtie neagră, mărunt tăiată şi încreţită în forma părului. În loc de aceasta se poate lipi şi o piele subţire cu păr pe ea. În dreptul ochilor se fac în lemn doua scobituri unde se pun două boabe de fasole mari, albe, cu pete negre, peste care se lipeşte hârtia neagră cu încreţituri sau pielea cu păr. În loc de urechi, capra are două găvane de lingură. Pe ceafă are patru corniţe, frumos împodobite cu hârtie colorată, pe care se află înşirate şiraguri de mărgele. În dosul coarnelor se află o oglindă care răsfrânge foarte mândru lumina de pe la casele unde intră capra noaptea. În cele două fălci de sus ale capului, se pune falca de jos, care se mişcă în jurul unui cui care nu se vede. Aceasta falcă este îmbrăcată la fel ca şi capul. Sub ceafă este o gaură în care se pune un băţ lung de un cot, de care se ţine capra. De partea de dinaintea fălcii de jos se află atârnat un clopoţel, iar de partea de dinapoi se află legată o sârmă. Dacă această sârma se lasă slobodă, partea de dinaintea fălcii de jos atârnă şi astfel gura caprei se deschide. Dacă s-ar trage scurt de sârmă, gura caprei s-ar închide printr-o clămpăneală seacă, de lemn. Fireşte clopoţelul sună. Atât băţul, cât şi sârma sunt acoperite cu un sac de formă tronconică, de pânză groasă de sac, care, pentru a sta umflată si a acoperi astfel pe cel ce va ţine capra de băţ, va clămpăni-o şi va juca-o, are legate pe dinăuntru nişte cercuri de sârmă sau de lemn.
Masca este însoţită de o ceată zgomotoasă, cu nelipsiţii lăutari ce acompaniază dansul caprei. Capra saltă şi se smuceşte, se roteşte şi se apleacă, clămpănind ritmic din fălcile de lemn. Un spectacol autentic trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei. Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ala măştilor (căiuţii-feciori travestiţi în crai, turca-masca de taur), întâlnite în satele româneşti la vremea Crăciunului provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii.
Sorcova
Aparţinând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor. Aceştia poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei.
Steaua
De la Crăciun şi până la Bobotează copiii umblă cu steaua, un obicei vechi ce se întâlneşte la toate popoarele creştine.
Acest obicei vrea să amintească steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi multe din ele, chiar din tradiţiile locale. Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăciunului, cântă versuri religioase despre naşterea lui Iisus: „Steaua sus răsare“; „În oraşu Viflaim” „La nunta ce s-a întâmplat“; „Trei crai de la răsărit“.
~ S-au scris mereu povești și se vor scrie… ~
La pieptul tău, mi-aș da tribut, viața
Și nici o clipă, n-aș regreta deloc.
Dincolo de moarte, tot tu-mi ești speranța
Îmi ești și fericirea și dramul de noroc.
*
Când sunt cu tine, totul este vis
Și stelele se bucură mai tare.
Orice secundă, este un paradis
Plutind cu tine, prin dragostea cea mare.
*
În ochii tăi, au înflorit, luceferi din povești
S-or înălța pe cer, din coala de hârtie.
Cum să nu simt, că-n mine tu trăiești…
Și viața toată e, defapt o nebunie?
*
Nu-ți cer prea mult din cufărul iubirii
Vreau doar să fim la fel ca altădată.
Îmbrățișați, pe strada fericirii…
Pe banca argintie de la poartă.
*
S-au scris mereu povești și se vor scrie…
Cum și noi am tot scris, povestea noastră.
E dragostea un vis, ori nebunie?…
Ori poate luna, ce cântă la fereastra?!
*
Iar dacă simți chemarea mea în suflet
Să o păstrezi precum un Talisman.
Căci sunt sătul astăzi de-atâta umblet
Să tot tresar în lacrimi, an de an.
Autorii: Jurca Marinela Florina strofele 1, 3,5
Ionut G. Marcea strofele 2, 4,6
CELE 4 LUMANARI
Patru lumanari ardeau incetisor, si daca ascultai cu atentie puteai chiar sa le auzi vorbind:
Prima a spus:
-Eu sunt Linistea. In ziua de astazi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor…
Flacara s-a micsorat din ce in ce mai mult si s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
-Eu sunt Credinta. Oamenii spun ca pot sa traiasca foarte bine si fara mine, nu cred ca mai are vreun rost sa ard…
Cand a terminat de vorbit, si aceasta s-a stins.
-Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere sa ard, oamenii ma dau la o parte ca pe un lucru fara valoare, ei uita sa-i iubeasca chiar si pe cei mai apropiati oameni din viata lor…
O adiere blanda care trecea pe langa ea a stins-o fara sa vrea.
Un copil a intrat in incaperea unde mai ardea o singura lumanare, si vazandu-le pe celelalte trei stinse, a inceput sa planga.
-Voi ar trebui sa fiti mereu aprinse…
Cea de a patra lumanare i-a soptit usor:
-Nu-ti fie frica, atat timp cat eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranta!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins si pe celelalte.
Flacara Sperantei sa arda mereu in sufletu tau… pentru ca tu sa ai o viata plina de Liniste, Credinta si Iubire!
Cele 7 minuni..
Unui grup de elevi i s-a cerut să recompună lista celor şapte minuni ale lumii, adaptată timpurilor pe care le trăim. Au existat multe diferenţe, dar iată lucrările care au obţinut calificative maxime:
1. Piramidele din Egipt
2. Taj Mahal
3. Marele Canion
4. Canalul Panama
5. Empire State Building
6. Basilica San Pietro din Roma
7. Marele zid chinezesc
În timp ce se citeau lucrările, profesorul a observat că o elevă încă mai scria. Profesorul a întrebat-o dacă are dificultăţi şi ea a răspuns:
– E atât de greu să decizi, sunt atâtea minuni pe lume!
Profesorul a întrebat-o dacă o poate ajuta. Studenta a ezitat puţin şi apoi a răspuns:
– Cred că cele şapte minuni ale lumii sunt:
1. A vedea
2. A auzi
3. A mângâia
4. A savura
5. A simţi
6. A râde
7. A iubi
Colegii au rămas tăcuţi. Aceste lucruri sunt aşa de simple încât nu ne dăm seama cât sunt de minunate!
Nu uita: Lucrurile preţioase nu pot fi cumpărate sau construite de om.
Pot să împrumut..
Un om a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băiatul de 5 ani aşteptând la uşă .
– Tati, pot să te întreb ceva?
– Da sigur, despre ce e vorba? a răspuns omul.
– Tati, câţi bani câştigi pe oră?
– Asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
– Doar vreau să ştiu…Te rog spune-mi, cât câştigi pe oră?
– Dacă trebuie să ştii, câştig 50$ pe oră.
– Ah, a răspuns micuţul, cu capul plecat.
– Tati, imi imprumuti te rog 25$?
Tatăl s-a înfuriat,
– Dacă singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte porcării, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării.
Micuţul a mers în linişte în camera şi a închis uşa .
Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani.
După o oră, omul s-a calmat şi a început să gândească:
“Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani des.” Omul a mers la uşa băiatului şi a deschis-o:
– Dormi? a întrebat…
– Nu tati, sunt treaz, a răspuns baiatul.
– M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite aici ai 25$.
Micuţul a sărit, zâmbind. Mulţumesc tati, a zbierat. După aceea a scos un pumn de bani.
DIN SUFLET DRAG 