Blogul tau de dragoste

SUFLET DRAG ESTI TU!

BINE AI VENIT SUFLET DRAG!
  • ghiocel_in_zapada-1920x1080
  • gallery_544f80b82230a
  • sa-nu-faci-niciodata-o-femeie-sa-planga-1_3ce900b77be4cb

Ultimele

LEGENDA MARTISORULUI


mare_1593_0802210114

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie.

Martisor

Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

images

 

Poartă Mărţişorul! Te vei împrieteni cu Soarele

 

Tradiţia seculară spune că Mărţişorul de argint, asemenea celui ancestral, este un odor sfânt şi trebuie respectat ca atare: el aduce norocul şi sănătatea, alungă paguba şi duşmănia. Tot tradiţia spune că persoana care poartă Mărţişorul se împrieteneşte cu Soarele, protectorul sănătăţii, iar cel care-l dăruieşte, oferă persoanei dragi   o fărâmă de Soare.

 1362062900Simbolul primaverii, al renasterii naturii

 

Mărţişorul este un mesager al bucuriei, al dragostei de viaţă, un simbol norocos prin care noi, oamenii, îmbrăţişăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.

wpid-wp-13935391429251

Potrivit unei tradiţii străvechi, Mărţişorul se poartă până când înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci, şnurul se agaţă de petalele unui trandafir sau pe ramura unui vişin. În multe zone din ţară, Mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor (1-9 martie) sau până la Florii; atunci Mărţişorul se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor. Există credinţa că atunci când pomul are rod bogat, cel care a purtat Mărţişorul va avea mult noroc.

11021144_576747129127660_6771447893615016002_n

Sursa:internet

LEGENDA GHIOCELULUI


 

 

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

 

 

ghiocei imagini animate

 

 

 

 

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

A fost odată o rază de soare, era chiar fata cea mai mică și răsfățată a astrului luminos. Și tocmai pentru că era cea mai mică și mai răsfățată, tatăl ei o lasa sa zburde pe unde îi dorea inima. Și iată că, într-o bună zi, raza de soare a hotărât să se plimbe într-o grădină. Acolo era Raiul pe pământ, nu altceva: flori care mai de care mai colorate și mai parfumate se unduiau sub adierea blândă a vânticelului cald de primăvară!

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

printesa

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

- Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă pe care să mi-o prind în păr? a spus raza de soare. Și, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare și s-a înălțat din nou în văzduh.
Toate florile din grădină au privit mirate către cer și au început să murmure:
- Ați văzut-o? Era frumoasă? Avea rochie de aur? Ce floare o fi ales prințesa?
- Cu siguranță a cules un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat și roșu, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.
- Ba eu cred că a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete încântate.
- Nici vorbă de așa ceva! Le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre frații mei. Nu vedeți ce frumoși și parfumați suntem?
Până și o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susținut că raza de soare culesese o violetă, și nu altceva.

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

Numai într-un colț cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese ruptă de trena rochiei de aur a prințesei.

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

ghiocel imagine animata

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău. Și a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codița cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată.
Dar nu a fost numai atât. Prințesa-Rază de soare a venit lângă ghiocel și i-a spus așa:
- Biată floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc pentru a-mi repara greșeala?
- Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-și frumosul căpșor în jos.

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

ghiocel imagine animata 1 martie

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

- Nu vrei frumusețea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei? a insistat raza de soare.
– Bine, a încuviințat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara!

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

felicitari animate ghiocei fulgi zapada

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

Și chiar așa a fost. Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel și vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise.
De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbește dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară, și toată lumea știe că vremea cea urată este pe sfârșite.

Sursa:internet

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

zana-primaverii-imagine-animata

CHERRYBLOSSOMDIVIDER

Baba Dochia – mit și tradiție românească


 

 

 

 

 

 

graphics-flowers-905047

 

baba-dochia

graphics-flowers-905047

 

Baba Dochia este unul dintre cele mai vechi și importante mituri românești, care de-a lungul timpului a căpătat mai multe forme și variante.

În prezent legenda care circulă cel mai des cu privire la Baba Dochia, ne spune că aceasta ar fi fost o femeie rea și afurisită, ce avea un fiu, Dragobete. Acest fiu al Babei Dochia i-a adus acasă o noră împotriva voinței sale. Ca să se răzbune pe nora sa,Baba Dochia a trimis-o, pe frig și gheață, la râu să spele lâna cea albă până când va deveni neagră. Fata, văzând că nu poate să facă acest lucru, a început să plângă cu lacrimi amare. Dumnezeu și Sfântul Petru i-au sărit fetei în ajutor și i-au înnegrit lâna. Întoarsă acasă la soacra ei, fata a primit din nou o sarcină imposibilă, de data aceasta trebuia să spele lâna până când o va albi la loc. Din nou i-au sărit în ajutor Dumnezeu și Sfântul Petre, însă nu i-au mai albit lâna, ci au trimis-o să culeagă flori și fragi pentru soacra sa. Văzând florile și fragii, Baba Dochia a uitat de lână și, crezând că a venit primăvara, a luat oile și a plecat pe munte.

graphics-flowers-905047

 

Legenda despre Baba Dochia

graphics-flowers-905047

 

S-a îmbrăcat cu 9 cojoace (zilele Babei Dochia), de care s-a lepadat treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile a urmat un îngheț, iar Baba Dochia a înghețat și s-a transformat în stană de piatră împreună cu oile ei.

Această legendă este susținută de rocile din munții Ceahlău, roci ce reprezintă o mărturie vie a acestui mit românesc.

graphics-flowers-905047

 

gallery_544f80b82230a

graphics-flowers-905047

 

O altă legendă despre Baba Dochia are la bază mitul “Traian și Dochia”. Această legendă ne spune că Dochia ar fi fost fiica împăratului dac, Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, numai ca fata nu-i împărtașea dragostea. Ca să se ascundă de urmăritorii lui Traian, Dochia a fugit în munți cu oile sale, unde, cu ajutorul Maicii Domnului s-a transformat într-o bătrână cu oi.

graphics-flowers-905047

 

O altă variantă a legendei Babei Dochia este aceea că ar fi fost o păstoriță cu vreo 20 de oi. Această păstoriță a fost transformată în stană de piatră cu tot cu oi, pentru că a sfidat intemperiile declanșate de zeul Gebeleizis, stăpânul stihiilor naturii la daci.

graphics-flowers-905047

 

Sub poalele munților,

În locașul sluților,

Se arată un bordei

Ca să-l vezi nici să nu vrei.

În el de mult locuiește

Baba Marta, ce vrăjește

Când la stele, când la lună

Și rânjind ca o nebună

Cât e noaptea Domnului

Și dulceața semnului,

Lângă foc și lângă vatră,

Farmecă, iar câni o latră!

Mult îi rea și prăpădită,

Cu cojoace învelită,

Cu nouă cojoace-n spate,

Și toiagul al ei frate

De-alergări pe munți și văi,

Când e timpii cei mai răi,

Ea e a pădurii mumă,

Babă rea, soră de ciumă

Și se plimbă tot pe munți,

Trece apa fără punți,

Sare după dealuri jos

Și se-așază pe-un lemn gros,

Ca să-și pască caprele,

Să le sugă laptele.

N-are teamă de vre-un ger,

Nici că-i frică chiar de cer,

Deși iarna n-a trecut.

Baba Marta toarce, toarce

În cojoace se intoarce.

Are-n spate blană nouă:

Ningă, viscolească, plouă,

Ea habar n-are măcar,

Nici gândește la amar.

II

Toarce baba lână, toarce,

Însă norii se tot stoarce

Și deodată-n munte-apare

Un copil micuț, ce are

Aripi mândre la privit,

Și deodată a grăit:

- Marto, babă vrăjitoare

Dup-acum ești la pripoare:

Primăvara n-a venit,

Florile n-au răsărit?!

Mai stai încă în bordei,

Lâna toarce-o, dacă vrei

Să-ți mai faci un strai din ea;

Iarna încă tot e grea!

Astfel zise copilașul,

Și zburând ca îngerașul.

Baba Marta stă și zice:

- Surdă, surdă, măi voinice,

Am încă nouă cojoace

Și fuiorul tot a toarce,

Am și fete de-ndrăgit,

Am flăcăi de zăpăcit, 

Și numai noaptea pe lună

Pot lucra cu voie bună!

Iarna de mult a trecut,

Caprile iarbă-au păscut,

Surde, surde, n-am habar

De-al tău grai sau ger măcar!

III

Îngerașul mâniat

Către cer s-a îndreptat:

Norii vineți adunând,

Bolborați mereu tunând,

Și deodată frigul vine,

Vântul bate, bate bine,

Plopii urlă, cerul tună,

Norii vin de se adună,

Fulgii cad albi ca zăpada

Peste munți și pomi, grămadă.

Marta însă toarce-ntruna,

Râzând tare ca nebuna,

De cojoace dezvelită,

De zăpadă-nemețită,

Tremurând la cer privește,

Dar iertare nu găsește.

Urlă vântul vijelind,

Ploaia rece azvârlind

Peste Marta, baba rea,

Care pizma n-o lăsa

De la cer să ia iertare.

Ploaia curge și mai tare,

Munții gem, pădurea geme,

Marta însă nu se teme.

IV

Vântul suflă cu turbare,

Jos trântea coliba mare,

Dar pe Marta, babă rea,

S-o doboare nu putea

Ea la cer cătând zbiera,

Hulea rău și blăstăma

Norii vineți se-aduna,

Lemnele de ger trosnea,

Munții încă că gemea,

Pietrele se despica,

și din nouri, licărind,

Trăsnete ieșeau trăsnind;

Vremea se tot tulbura,

Fulgerile lungi zbura,

Dar pe Marta, baba rea,

S-o-nspăimânte nu putea …

Atunci norii se crăpa,

O lumină se vedea

Și un glas se auzea,

Blăstămând, babei zicea:

V

- În veci să fii o stană

De piatră amorțită,

De caprele-ți iubite

Să fii împrejmuită,

Din ochi să-ți izvorască

Tot lacrăme amare,

Iar pe pământ să facă

Un râu de-unde oricare

Să nu poată să bea!

Și dracii toți râdea.

VI

Glasul cum se isprăvește,

Norii negri se lățește,

Vântul s-a mai potolit,

Iară soarele-a ieșit.

Numai Marta-i neclintită

Și … deodata e lovită

De un trăsnet din senin,

Curmând traiul cel de chin:

Curg din ochii ei șiroaie,

Lacrămi mari ca și o ploaie,

Ieșind gemăt din cea stană,

Și plânsoare din fântână …

Fiarele vine în cete

Să-și adape-a lor sete,

Vin si iele despletite,

Duhurile rele și cumplite …

Toate umbrele s-adapă,

Lângă stană găuri sapă,

Saltă, țipă și hulește,

Morții-n iaduri se trezește,

Joacă, cântă-n hore prinse

Lângă focurile-aprinse.

Dar când este despre zori …

Cânt cocoșii de trei ori,

Și se duce orice duh

Și e pace în văzduh!

 

Așa a fost atuncea precum am povestit;

Am spus-o cum se spune și ce am auzit:

Chiar astăzi se mai vede o babă împietrită

În juru-i stând, culcată, e turma ei iubită.

Autor: I. C. Măldărescu

graphics-flowers-905047

 

Zilele Babei…

Zilele Babei sunt în număr de nouă. Pentru că în aceste zile se face trecerea spirituală din frig în căldură, din iarnă în primăvară, s-a păstrat obiceiul alegerii zilelor de Babe. Fiecare om îşi alege o zi din intervalul întâi şi nouă martie sau întâi şi doisprezece martie, în unele zone. În funcţie de evoluţia vremii din acea zi, zi frumoasă şi însorită sau zi friguroasă şi ploioasă, ne putem anticipa norocul şi starea sufletească din acel an. Dacă va fi vreme frumoasă, vom fi veseli şi binedispuși tot anul, dacă din contră va fi frig sau va ninge, vom fi precum vremea: mohorâţi, fără viaţă şi fără noroc de-a lungul întregului an.

Cum se alege „Baba”

Modalitatea prin care ne alegem zilele de Babe diferă şi ea de la zonă la zona. Unii şi le aleg aleatoriu, pur şi simplu optând pentru o zi din cele nouă, alţii şi le aleg în funcţie de ziua în care sunt născuţi. Dacă sunt născuţi în oricare din cele nouă zile, îşi aleg Baba în ziua respectivă. Dacă data naşterii este formată din două cifre, se face suma dintre acestea, iar rezultatul obţinut este Baba persoanei născute în acea zi. Ce trebuie să mai ştim este faptul că de ziua Babei Dochia nu avem voie să lucrăm. Se spune că cei care fac treaba în ziua de întâi martie atrag ghinionul şi zilele negre asupra lor.

Sursa:traditii si superstitii

graphics-flowers-905047

 

graphics-flowers-905047

 

graphics-flowers-905047

Legenda Primăverii


0_b686f_43498316_L

 

felicitare vintage animata flori primavara

0_b686f_43498316_L

Cândva, era un copil cu un suflet ce nu cunoştea păcatul, cu ochi calzi ca ai unui miel. Era fata unui om bogat şi a unei femei crude. Avea mai mulţi fraţi şi surori, care iubeau banii şi răutatea, ca părinţii lor. Primăverii, fetei cu codiţe, nu-i plăceau aceste lucruri, ci adevărul, dreptatea, oamenii simpli şi iubirea, de care nu avea parte. Părinţii Primăverii aveau un castel în deşert, iar asta o chinuia pe fată. Visa să audă râul curgând repede, melodios, săsimtă colţul ierbii sub picioare şi să audă glasul pădurii răsunând.

0_b686f_43498316_L

ghiocei padure rau imagine animata

0_b686f_43498316_L

Într-o zi, ea a plecat de acasă

pentru că se săturase de minciuna şi ura din jur. Mergea rătăcind prin deşert de parcăauzise glasul cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca şi cum ar fi fost fata lui. Era obosită, moartă de sete, dar totuşi mergea, până a căzut. Când a deschis ochii, era într-un loc sărăcăcios, dar plăcut privirii. Acolo se afla Dumnezeu. El o întrebă pe fată ce îşi doreşte mai mult. Primavara a răspuns:

- Îmi doresc să mă răzbun pe răul ce a cuprins familia mea.

0_b686f_43498316_L

419530

0_b686f_43498316_L

Atunci Dumnezeu a trimis frigurile cele mai aspre ce au cuprins deşertul. Părinţii Primăverii şi-au dat seama de lipsa ei şi au început să se vaite şi să-şi regrete faptele rele. Fetei i se rupea inima când vedea aceste lucruri.

0_b686f_43498316_L

ArticWolfRain

0_b686f_43498316_L

 

0_1f5ad_30a811d7_L

0_b686f_43498316_L

 

Ceru să se întoarcă şi să-şi mai vadă o dată părinţii şi fraţii. Dumnezeu o trimise ca un înger pentru a desface blestemul.

0_b686f_43498316_L

 

zana-primavara

 

0_b686f_43498316_L

Când a pus piciorul pe pământ, acesta a înverzit, au răsărit copaci şi s-au auzit râuri curgând şi păsări cântând.

0_b686f_43498316_L

 

primavara-si-zana

0_b686f_43498316_Lfrumoasa-zana-a-primaverii

0_b686f_43498316_L

 

Toţi şi-au cerut iertare de la ea şi i-au  spus că vor să trăiască ca nişte oameni obişnuiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Acum ei locuiesc acolo şi speră ca lumea să-şi amintească povestea lorşi să nu facă la fel!

 Autor: Filip Smaranda

0_b686f_43498316_L

957abf81e206

0_b686f_43498316_L

 

copii primavara flori pasari fluturi imagine animata

0_b686f_43498316_L

0_b686f_43498316_L

 

 

 

Dragobete, sărbătoarea dragostei la români


dragobete-la-romani

 

Una dintre cele mai frumoase tradiţii ale începutului de primăvară este cea de Dragobete. Este sărbătoarea românească a dragostei, a tinereţii, a speranţei şi a unui nou început.Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau sau faceau Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea.

Cine este Dragobetele?

Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un “nas cosmic”, oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se “logodesc” in acesta zi.
Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc “pasare” insemnand chiar “mesaj al cerului”.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii.

Ce traditii sunt de Dragobete?

Inainte de vreme pretutindeni prin sate se auzea zicala: “Dragobetele saruta fetele!”.

Credinta populara româneasca spune ca cei care participa la Dragobete vor fi feriti de boli tot anul. Asadar: dimineata, imbracati in cele mai bune haine, tinerii se intalneau in centrul satului sau in fata bisericii. Daca timpul era favorabil, porneau cantand in grupuri catre padure sau prin lunci in cautarea ghioceilor si a altor plante miraculoase(folosite pentru descantece de dragoste), daca vremea era urata se adunau la unii dintre ei acasa si se tineau de jocuri si de povesti.

De Dragobete se faceau logodne simbolice pentru anul urmator (uneori le urmau logodnele adevarate) sau fetele si baietii faceau fratii de sange.

In padure, in jurul focurilor aprinse, tinerii baieti si fete stateau de vorba. Fetele strangeau viorele si tamaioasa, pe care le pastrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi. Aceasta apa era pastrata cu mare grija pentru ca avea proprietati magice (se spunea ca e “nascuta din surasul zanelor”) si putea face fetele mai frumoase si mai dragastoase. Daca nu erau omat si fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spalatul parului) sau de izvor atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.

La pranz, fetele incepeau sa coboare spre sat in fuga, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita “zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul era logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne veneau inaintea logodnelor adevarate.

Comunitatea este foarte interesata de ce se intampla, deoarece inca de pe acum se poate afla la ce nunti vor merge toamna. Dupa-amiaza are loc petrecerea, unde toata lumea, fie ca este membru al unui cuplu, fie ca nu, danseaza, canta, se simte bine fiindca se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au vazut macar o persoana de sex opus nu-si vor mai gasi pereche tot restul anului.

Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete ca sa fie dragastoase tot anul si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. De multe ori, flacaii petreceau din plin de Dragobete si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.

Pentru toti, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte, nu si pentru cele mari. Deoarece se credea ca Dragobetele ii va ajuta pe gospodari sa aiba un an mai imbelsugat decat ceilalti, in ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca in zilele cu sarbatori religioase, doar isi faceau curatenie prin case. Cele care lucrau erau fetele indraznete care chiar isi doreau sa fie “pedepsite” de Dragobete. Chiar daca mai “pedepsea” femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc.

1393148448Toata lumea sarbatoreste Dragobetele

Sursa: www.traditii.ro

 

Dragoste de mamă


2954843677_1_5_LgFSkpqn

 

O tânără domnişoară s-a întors acasă într-o după-amiază. Avusese o zi grea, cu multe probleme şi acum era obosită şi supărată. Mama ei, femeie în vârstă, s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. S-au aşezat împreună la masă, dar, ca orice mamă, a văzut de îndată tristeţea din sufletul fetei şi a căutat să o liniştească.
- Mai lasă-mă în pace, mamă! Crezi că toate se pot rezolva aşa, cu una, cu două?
Nici nu ştii despre ce-i vorba.
- Dar îmi poţi povesti – i-a răspuns, cu răbdare, mama. Poate te-aş putea ajuta…
- Cu ce să mă ajuţi, cu sfaturi? M-am săturat de atâtea întrebări şi sfaturi. Lasă-mă în pace! – a mai strigat tânăra fată şi a plecat în grabă, trântind uşa.
Spre seară, când s-a mai liniştit, când şi-a dat seama de greşeala ei, de supărarea pe care i-o pricinuise, cu siguranţă, mamei, s-a întors. Acasă însă, şi-a găsit mama aşteptând în fotoliul din faţa ferestrei, cu capul în piept, parcă ar fi adormit.
Dar ea murise, murise de inimă chiar în după-amiaza aceea. Zadarnice au fost lacrimile ce au urmat, zadarnică a fost toată durerea fetei. Mama murise şi ultimele cuvinte pe care le auzise de la copilul ei fuseseră: “Lasă-mă în pace!”. Acest lucru o durea cel mai tare pe tânăra fată: mama murise fără ca ea să-i fi spus, de fapt, cât de mult o iubeşte, câtă nevoie are de prezenţa ei, de sfaturile ei, de dragostea ei – dragoste de mamă.

“După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama” (Fericitul Ieronim)

Scrisoarea către Dumnezeu a unui copil sărac


Sfantul-Nectarie-copil-ii-scrie-lui-Dumnezeu

Vântul şuiera cu putere, rupând crengile fragile ale copacilor neputincioşi. Copilul cu ochi senini se plimba prin camera rece, sperând să se încălzească puţin; pe masa sărăcăcioasă zăcea o foaie mototolită pe care vântul o purtase aproape de căsuţa unde locuia sărmanul suflet şi o jumătate de creion primit de la un vecin mărinimos.
Salteaua ruptă găzduia o fetiţă de o frumuseţe covârşitoare, învelită cu două pături vechi care o protejau de frigul din încăpere.
Plimbarea prin cameră îşi făcuse efectul; după câteva minute, copilul se încălzeşte îndeajuns pentru a-şi duce la îndeplinire idea ce i s-a născut de câteva zile în sufletul curat.
Cu sfială se îndreaptă spre masă şi încearcă să îndrepte foaia dar, după câteva încercări nereuşite, renunţă şi, luând jumătatea de creion, începe să scrie:

“Bunului meu Dumnezeu.

Doamne, îţi mulţumesc pentru cele două pături primite de la vecina Anca… datorită acestor pături, surioara mea nu este nevoită să îndure frigul atât de aspru. Este atât de frumoasă, ca un îngeraş; ea mă determină să continui lupta cu sărăcia, iar Tu îmi dai puterea necesară pentru a răzbi. Doamne, ştiu că Tu mi-ai trimis creionul prin intermediul acelui om bun, iar vântul a primit poruncă de la Tine să îmi aducă această foaie. Îţi mulţumesc, Bunule Dumnezeule!
Aseară Te-am văzut într-o icoană din biserica unde am intrat pentru puţin timp. Erai atât de blând şi de smerit încât mă simţeam stânjenit, iar zâmbetul Tău dulce… o, zâmbetul Tău mi-a cutremurat inima umplând-o de o dulceaţă de negrăit. Tare mult mi-ar plăcea să fiu acum cu Tine, dar nu o pot lăsa singură pe surioara mea. Îmi amintesc cu dor şi cu dragoste de poveştile pe care mama ni le spunea într-un grai atât de suav şi de frumos seara, înainte de culcare… erau poveşti duioase, cu oameni buni, cu oameni sfinţi, erau poveşti despre Tine, erau poveştile copilăriei mele care mi-au descoperit cel mai frumos dar: pe Tine, Dumnezeule.
Uneori mă simt singur. Ce prostuţ sunt, nu-i aşa? Ştiu că Tu eşti undeva, lângă mine şi mă priveşti cu iubire iar uneori, poate, mă strângi în braţe şi, chiar dacă nu Te văd, inima mea Te simte sau ar trebui să Te simtă.. da, de aceea mă simt singur… inima mea nu Te poate simţi.
Dumnezeul meu, îţi mulţumesc pentru fiecare bătaie a inimii, pentru bucuria de a trăi şi de a avea astfel şansa de a Te cunoaşte. Învaţă-mă, te rog, să Te iubesc. Cu lacrimi în suflet, copilul Tău.”

Încheind scrisoarea, o pune într-un plic pe care scrie numele destinatarului. Îşi priveşte surioara şi surâde înduioşat când aceasta zâmbeşte, din când în când, în somn; păşind încet până lângă saltea, se pune în genunchi, sărută fruntea fetiţei după care iese afară din cameră, îndreptându-se spre poştă.
Vântul rece trecea cu uşurinţă prin hăinuţele subţiri şi rupte, biciuindu-i trupuşorul fraged. După câţiva metri parcurşi, o voce impunătoare îl opreşte.
- Unde te duci, băiete?
Copilul se întoarce timid. În faţa lui stătea o femeie înaltă, cu ochi negri şi strălucitori ce exprimau un caracter puternic.
- La poştă. Vreau să trimit o scrisoare.
Femeia priveşte plicul din mâinuţele care acum se înroşiseră din cauza frigului.
- Poşta este în drumul meu. Îţi duc eu scrisoarea.
- Dar…
- Nici un “dar”. Este prea frig afară şi nu vreau să te îmbolnăveşti.
După un moment de tăcere, băiatul oftează uşor şi îi dă scrisoarea. Îi mulţumeşte respectuos, retrăgându-se tăcut.
Rămasă singură, priveşte scrisoarea care o atrăgea într-un mod inexplicabil. Citind numele destinatarului zâmbeşte suav şi, ascultându-şi inima, începe să citească. Cuvintele au tulburat-o profund, zeci de minute plângând fără încetare.

Au trecut două zile de la aceste evenimente. Frigul s-a accentuat, pustiind cu răsuflarea sa de gheaţă micul oraş. În camera rece, băieţelul îşi ţinea strâns în braţe surioara, cântându-i încet la ureche versurile copilăriei învăţate de la iubita sa mama.
Se aud scurte bătăi în uşă; copilaşii se privesc tăcuţi unul pe celălalt. După câteva clipe, curios dar şi precaut în acelaşi timp, băiatul se ridică şi, cu mişcări lente, deschide uşa. Ceea ce vede îi paralizează pentru scurt timp trupuşorul, împiedicându-l să reacţioneze în vreun fel.
În pragul uşii era o cutie mare pe care scria “Din partea lui Dumnezeu, pentru copilul cu lacrimi în suflet.” Nu există cuvinte care să descrie bucuria care a cuprins cele două suflete inocente, lacrimile lor cristaline şi zâmbetele curate ilustrând cel mai bine emoţiile prin care treceau.
Din spatele unui perete cu aspect neîngrijit priveau doi ochi negri înlăcrimaţi cu sclipiri duioase ce trădau o pace interioară şi o bucurie tainică izvorâtă dintr-un gest mărunt care pentru cei doi copii era un adevărat dar divin. Inima femeii care citise în urmă cu două zile scrisoarea, se înduioşase atât de mult încât, cu ajutorul acelui băiat, reuşise să-L găsească în inima ei pe Dumnezeu şi, din preaplinul inimii, să dăruiască bucurie. Cu adevărat Dumnezeu lucrează în şi prin oameni, iar fiecare gest frumos pe care îl facem semenului nostru este pentru el un dar de la Dumnezeu, iar pentru sufletul nostru, o mângâiere divină.

Autor:Mihaela Gligan

Să nu faci niciodată o femeie să plângă…Angelina Nadejde


sa-nu-faci-niciodata-o-femeie-sa-planga-1_3ce900b77be4cb

Să nu faci niciodată o femeie să plângă

Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,

Când vii acasă.

 

Să nu faci niciodată o femeie să plângă

Pentru că va uita  să-ţi mai zâmbească;

Işi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,

Cuvinte de dragoste.

 

Să nu faci niciodată o femeie să plângă

Pentru că -i vei răni inima;

Iar inima ei este făcută doar pentru  iubire….

Pentru copii şi pentru tine.

 

Să nu faci niciodată o femeie să plângă

Pentru că va  privi prea  des către moarte;

Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul….

Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.

Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele  de dragoste…

Dar ea va fi  prea departe de tine.

Puterea darului…


power-of-giving-5

Într-un oraş, trăia odată un om tare zgârcit. Toată viaţa n-a făcut altceva decât să strângă şi să strângă tot mai multă avere. Niciodată nu i-a fost milă de cineva sărman. Nu dădea ceva de pomană, nici in ruptul capului. O singură dată, într-o duminică, trecând prin faţa unei biserici, i-a aruncat unui cerşetor doi bănuţi, în rest, toată viaţa lui nu a dat nimic. Când preotul îl întâlnea şi îl apostrofa, el răspundea mereu:

- Părinte, în lumea asta totul poate fi cumpărat. Cu siguranţă că şi în lumea cealaltă este la fel. Cu câte bogăţii am strâns eu, nu se poate să nu ajung în rai!Oricâte sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia să asculte. Azi aşa, mâine aşa, până când, într-o noapte, a avut un vis îngrozitor. Se acea că murise şi ajunsese la poarta Raiului, când, la intrare, Sfanţul Petru l-a întrebat:- Bine, omule, ce-i cu tine aici?- Sfinte Petre, aş vrea şi eu să intru în rai.- Da’ crezi tu că poţi?- Sfinte Petre, dacă trebuie, eu plătesc. Am comori nenumărate …si a inceput sa-si caute punga cu galbeni in buzunare dar nu a gasit nimic.- Mai caută, mai caută, poate vei găsi totuşi ceva!

Şi într-adevăr, omul a găsit pe fundul unui buzunar doi bănuţi- Aoleu, dar de ce n-am decât atât?! Pe Pământ aveam de mii de ori mai mulţi. Aici de ce am ajuns doar cu doi bănuţi?- E, omule, I-a răspuns Sfântul Petru, când ajungi aici ai doar ceea ce ai dăruit în viaţă. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strânge în cer.Cu ele poţi într-adevăr să intri în rai, dar crezi că doi bănuţi sunt de ajuns? În toată viaţa n-ai dăruit decât aceşti bani unui sărman om ce aştepta ajutorul tău în poarta unei biserici. Dacă în timpul vieţii ai fi strâns mai multe comori cereşti, poate ai fi intrat în Rai, dar aşa…Tocmai în acea clipă omul nostru s-a trezit din vis, speriat de tot. Din acea zi nu a mai fost la fel. Din acea zi a căutat să adune comori doar în cer.

„Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.”

A darui este secretul pe care putini il inteleg.

Jaguarul și cărămida


1372241222

Un tânăr director executiv conducea pe stradă, puțin cam prea repede, noul său Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut țâșni de după mașinile parcate și a încetinit, atunci când a crezut că a văzut ceva.

Pe măsură ce mașina sa trecea, nici un copil nu a apărut. În schimb, o cărămidă a lovit una din portierele Jaguarului. A apăsat pe frână și a întors Jaguarul, la locul unde fusese lovit de cărămidă. A sărit furios din mașină, a pus mâna pe primul copil întâlnit în cale și l-a lovit de o mașină parcată, țipând:

„Ce a fost asta și cine ești tu? Ce crezi că faci? Aceasta este o mașină nouă și cărămida pe care ai aruncat-o te va costa mulți bani. De ce ai făcut asta?”

Copilul era speriat. „Vă rog, domnule, vă rog, îmi pare rău, dar nu știam ce altceva să fac,” a explicat el. „ Am aruncat cărămida, pentru că nimeni altcineva nu v-ar fi oprit…” Cu lacrimile șiroind pe obraji, copilul a arătat ceva lângă mașina parcată. „Este fratele meu” a spus. „A luat curba greșit și a căzut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot să-l ridic înapoi.”

Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Mă ajutați, vă rog, să-l pun înapoi în scaunul cu rotile? Este rănit și e prea greu pentru mine.”

Mișcat de cuvintele copilului, șoferul a înghițit cu greu nodul pe care-l simțea în gât. Rapid, el a ridicat copilul handicapat înapoi în scaunul său, apoi a luat o batistă și i-a bandajat zgârieturile și tăieturile. Totul arăta ca și cum ar fi făcut o treabă bună.

„Mulțumesc și Domnul să te binecuvanteze”, i-a spus copilul recunoscator, străinului.

Prea mișcat pentru a mai putea vorbi, omul pur și simplu a privit copilul cum împingea scaunul cu rotile a fratelui său în josul drumului, spre casa lor.

Jaguarul a facut un drum lung și încet, înapoi.
Stricăciunea era foarte vizibilă, dar șoferul nu a reparat-o niciodată. El a păstrat urma de pe portieră, astfel încât să-și amintească oricând de mesajul primit:

„Nu trece prin viață prea repede, astfel încât cineva să fie nevoit să arunce o cărămidă în tine, ca să-ți capteze atenția!”

Sursa:filedelumina.ro

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: