Blogul tau de dragoste

SUFLET DRAG ESTI TU!

BINE AI VENIT SUFLET DRAG!
  • lebada-alba

Ultimele

Image

SUFLET DRAG


Să fim lumină din lumină,
Să arătăm celor din jur,
Că-n suflet s-a născut Hristos!
HRISTOS A ÎNVIAT!

 

15.11.2015 - 1

Image

SUFLET DRAG


15 - 1

Cioara sau Paun?


graphics-flowers-905047

Nu degeaba se spune că cioara este cea mai inteligentă pasare de pe planetă… Ea a aflat secretul fericirii. O poveste interesantă și plină de morală care a cucerit întreg internetul și care ne învață cel mai simplu secret al fericirii: să fim mulțumiți cu ceea ce avem. În loc să râvnim la viața și la fericirea altora, să ne bucurăm de propria viață și fericirea va veni de la sine. 

cioara_daunatori_pasari

O cioară trăia în pădure și era absolut mulțumită de viața sa. Însă într-o zi a văzut o lebădă… “Această lebădă este atât de albă”, s-a gândit cioara. “Și eu sunt atât de neagră. Aceasta lebădă trebuie să fie cea mai fericită păsare din lume.”

lebada-alba

Cioara i-a comunicat lebedei ceea ce gândea. “De fapt”, i-a răspuns lebăda. “Simțeam că sunt cea mai fericită pasăre din împrejurimi până când am văzut un papagal care avea două culori. Acum cred că papagalul este cea mai fericită pasăre care a fost creată”. Apoi cioara l-a abordat pe papagal.

AraGatAlbastru4

Papagalul i-a explicat: “Am trăit o viață foarte fericită până când am văzut un păun. Eu am doar două culori, însă păunul are o multitudine de culori.”

Mai târziu, cioara a vizitat un păun de la grădina zoologică și a văzut că sute de oameni s-au adunat ca să îl vadă. După ce oamenii au plecat, cioara s-a apropiat de păun. “Dragă păun”, a spus cioara. “Ești atât de frumos, în fiecare zi mii de oameni vin să te vadă. Când oamenii mă vad pe mine, imediat mă gonesc. Cred că ești cea mai fericită pasăre de pe planetă.”

pc483un-fericit

Păunul a raspuns: “Am crezut dintotdeauna că sunt cea mai frumoasă și fericită pasare de pe planetă. Însă din cauza frumuseții mele, sunt închis în această grădină zoologică. Am cercetat cu atenție grădina zoologică și am realizat că cioara este singura pasăre care nu este închisa într-o cușcă. Așa că zilele trecute m-am gandit că dacă aș fi o cioară, aș putea să hoinăresc fericit pretutindeni.”

Morala:

1. Aceasta este și problema noastră. Ne comparăm în mod zadarnic cu alții și ne întristăm! Nu prețuim ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce duce la ciclul vicios al nefericirii!

2. Învață să fii fericit cu ceea ce ai în loc să te agați de ceea ce nu ai!

3. Întotdeauna va exista cineva care va avea mai mult sau mai puțin decât ai tu!

4. Persoana care este mulțumită cu ceea ce are, este cea mai fericită persoană din lume!

sursa:Astro Deva

graphics-flowers-905047

TATAL SI FIUL


tata_fiu-702x336

 

Un fiu si-a invitat tatal batran la un restaurant pentru a servi cina. Tatal fiind foarte batran si slab, in timp ce manca… scapa mancare pe hainele de pe el si pe jos. Ceilalti meseni il priveau cu dezgust, insa fiul era calm.

Dupa ce au terminat de mancat, fiul, care nu era deloc jenat de batranetea tatalui sau, l-a ajutat pe batranel sa se ridice si l-a dus la toaleta pentru a il curata. Dupa ce a sters petele in exces de pe hainele lui, l-a pieptanat si i-a pus ochelarii la ochi. Cand au iesit, toti oamenii din restaurant se uitau la ei in tacere, fara a fi capabili sa inteleaga de ce accepta sa se faca singur de ras.

Fiul a cerut nota de plata, a platit, si-a ajutat tatal sa se ridice de pe scaun si, impreuna, au inceput sa mearga catre iesire. Intre timp, un batran s-a ridicat in picioare si l-a intrebat cu voce tare astfel incat sa auda toti oamenii din restaurant:

“Tinere… nu crezi ca ai lasat ceva in urma?”

Barbatul a raspuns: “Nu, domnule, nu am lasat nimic.”

Batranul din restaurant: “Ba da, ai lasat! Ai lasat o lectie pentru fiecare fiu si o speranta pentru fiecare parinte.”

In acel moment toti cei prezenti si-au plecat capetele de rusine.

Sursa:kudika.ro

 

1 APRILIE


1 aprilie1 aprilie

VESELI DE 1 APRILIE!


felicitari-online-1_aprilie-1184

Ziua Păcălelilor şi Ziua internaţională a păsărilor. Dar pe noi ne interesează primul aspect. De unde vine? Cum se… manifestă? şi, ce superstiţii avem de 1 Aprilie?
Ziua de 1 Aprilie a fost întotdeauna un prilej de distracţie şi, cum e sănătos să râzi, ne bucurăm şi noi când avem prilejul. Se pare că originile acestei zile se regăsesc, că multe alte obiceiuri, în schimbarea calendarului gregorian. Se spune că, odată cu această schimbare, mulţi nu s-au putut obişnui cu noile date ale sărbătorilor. şi atunci, în timpul lui Carol al IX-lea, mulţi neadaptaţi sărbătoreau Anul Nou la… 1 Aprilie! Cei ce sărbătoreau astfel erau numiţi „nebuni de Aprilie”. Apoi obiceiul s-a perpetuat până-n zilele noastre, pierzându-şi semnificaţia iniţială şi păstrând doar… nebunia. Pentru că e o nebunie veselă şi plăcută!

Ziua Păcălelilor este un obicei foarte răspândit în întreaga lume: în Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Franţa, în S.U.A., Germania şi… la noi. Cei păcăliţi erau porecliţi în Franţa „poisson d’Avril”, în Anglia „noddy”, în Scoţia „cuc de Aprilie”. Tot în Franţa, de 1 Aprilie se trimit felicitări cu peşti, bomboane-peşti, dar cel mai adesea se agaţă un peşte de hârtie, pe spatele păcălitului.

Superstiţia spune că păcăleala de 1 Aprilie trebuie făcută până la ora 12:00, cele după această oră, se zice că aduc ghinion. Tot o superstiţie spune că în ziua de 1 Aprilie nu se fac căsătorii, pentru că: ori acestea nu durează, se destramă, ori soţul va fi „sub papuc”. La noi, se spune că dacă nu păcăleşti pe nimeni de 1 Aprilie, tot anul până la celălalt 1 Aprilie vei fi tu cel păcălit. Tot anul? Nu-i cam mult? Dar dacă aşa zice superstiţia, să ne grăbim să păcălim pe cineva. Pardon: ce vă spunem mai jos nu-i păcăleală.

Acest obicei n-a fost lăsat să treacă nici de mass-media, fără să-i… celebreze. Vă dăm mai jos câteva păcăleli nostime datorate mass-media. În anul 1983 Associated Press anunţa ca „întemeietor” al păcălelilor de 1 Aprilie pe… împăratul Constantin, care, zicea respectiva agenţie de presă, pe 1 Aprilie şi-a pus măscăriciul să fie împărat pentru o zi. Păcăleală sau nu, lucrul ar fi fost posibil. În 1986, „Le Parisiene” lasa francezii uluiţi cu anunţul că celebrul Tour Eiffel va fi dezmembrat! Ce mai păcăleală! În 1955 „Irish Times” anunţa că cei de la Disneyland negociază cu guvernul rus aducerea (era să zic „moaştelor”) lui Lenin în parcul de distracţii cu acelaşi nume. Bună glumă! Iar altă, şi mai bună: în 1998 un ziar din Alabama anunţa, foarte serios, rotunjirea constantei Pi (3,14…) la… 3 rotund-rotunjor. Că gluma e bună!

Se fac şi glume on-line: de 1 Aprilie în nu-ştiu-care an, Google a pus pe jar multe inimi însingurate, odată cu oferirea unui serviciu, aşa-zis nou, cu denumirea „Google Romance”, unde tot omul ar fi putut găsi perechea potrivită. Sigur că păcăleală a avut destui amatori… La noi, mai în anii trecuţi, mass-media s-a întrecut în păcăleli, dar se pare că n-au fost grozave, din moment ce nimeni nu-şi aminteşte de ele.
Dar cele mai multe „glume” – mai mult sau prea puţin bune – le vom gusta (sau nu?) noi – românii, de 1 Aprilie când se vor scumpi multe articole „de lux”, printre care şampania şi produsele din tutun. Şi dacă ar fi doar asta, am gusta „gluma”, dar mai sunt şi alte… păcăleli de 1 Aprilie…

anim_april_fool2

sursa:superstitii.ro

Legenda Soarelui si a Lunii


379339_129098157267091_1085947296_n

Candva, demult, Soarele și Luna s-au întalnit și s-au îndrăgostit nebunește. Atunci a început povestea lor de dragoste …Dumnezeu nu a fost de acord ca ei să părăsească cerul și a hotărat ca Soarele să lumineze ziua, iar Luna noaptea , astfel fiind obligați să trăiască singuri…Au fost foarte triști amandoi cand și-au dat seama că nu se vor îmbrațișa niciodată…Luna era înlăcrimată și se ascundea dupa nori în fiecare noapte pentru a-și plange dorul de Soare.Dar nici el nu era fericit…Chiar dacă era considerat Regele astrelor, fara ea nu își vedea rostul pe cer.
Dumnezeu i-a chemat la el și le-a spus: „Nu trebuie să suferiți și să fiți triști, v-am dat strălucire proprie. Tu, Lună minunată, vei lumina nopțile reci sau calde, vei încanta perechile de îndragostiți, vei fi muza poeților…Pe cand tu, Soare puternic, vei fi cel mai important astru și vei lumina Pămantul și ființele în fiecare zi, iar simpla ta prezență va aduce bucurie tuturor.”
…Luna a plecat abătută și cu lacrimile șiroindu-i pe chip…Soarele rămase pentru a face o rugaminte către Dumnezeu :” Doamne, ajută Luna măcar, ea este mai fragilă decat mine, n-o lăsa singură în întuneric !” …Și Dumnezeu, înduplecat de rugamintea lui , a creat miliarde de stele pentru a-i ține de urat Lunii … Dar Luna plangea în continuare întristata de soarta nedreaptă ce-o avea…Se plangea stelelor și le cerea ajutorul, dar ele nu puteau decat s-o consoleze…
…Și azi, ambii trăiesc separați.Soarele se preface că-i fericit însa arde de pasiune pentru ea …iar Luna nu-și poate ascunde tristețea și dorul de iubitul ei Soare…Dumnezeu i-a spus Lunii că trebuie să fie întotdeauna fericită și plină , dar ea fiind capricioasă nu reușește mereu acest lucru…Astfel în majoritatea nopților este rece și tristă și nu-i putem vedea strălucirea…
Ei și-au acceptat destinul …El , singuratic și puternic… ea, înconjurată de stele și neconsolată …Oamenii au încercat zadarnic s-o cucerească… Au ajuns pană la ea dar s-au întors singuri fără s-o convingă să vină pe Pămant…
Dumnezeu , înduioșat de suferința lor a creat eclipsa…Iar ei trăiesc așteptand rarele momente ce le-au fost hărăzite pentru a se îmbrațișa…Este orbitoare strălucirea lor în clipa în care se ating…iar noua, oamenilor ,ne este imposibil să privim cerul în acele momente…Este cea mai frumoasă poveste de dragoste trăită vreodată …Frumoasă și tristă..

Rassouli - Revealing the Self

sursa:internet

Daca mi-as putea trai din nou viata…


psihoterapie-cuplu-tristete

Daca mi-as putea trai din nou viata…

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cand ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara.
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult.
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mancat pop-corn in camera „buna” si nu mi-as mai fi facut atatea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.

Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat…l-as trai…
Nu m-as mai agita atat de mult pentru lucruri meschine si marunte.

Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc.

Si prin ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile!

~ de Emma Bombeck
(scrisa dupa ce a aflat ca este bolnava de cancer)

sursa:momenteinviata.ro

Nimic nu este întâmplător


batrana

 

Gara e locul unde sufletul nu-şi poate găsi liniştea. Oamenii sunt preocupaţi de procurarea unui bilet, de sosirea trenului, iar înspre seară de găsirea unui loc mai comod pentru a-şi petrece noaptea.
Trenurile veneau şi plecau. Gara devenea pustie şi din nou se umplea de mulţimea cuprinsă de grijile ei. Şi doar într-un singur loc al gării nu se schimba nimic.
Într-un colţişor al sălii de aşteptare se încălzea o bătrânică. Toată în negru. Uscăţică. Îngreboşată. Alături o legătură ciudată. La sigur că nu avea mâncare în ea, că de altfel bâtrăna măcar o dată s-ar fi atins de ea.
După înfăţişrea acelei legături, se putea presupune că se ascunde în ea o icoană şi un colţişor al unei broboade de schimb, probabil pentru „moarte”. Mai mult nu avea nimic.
Afară să lăsa amurgul. Cei din sala de aşteptare au început să se pregătească pentru a petrece noaptea în condiţiile existente. Cineva îşi pregătea un loc mai comod. Cineva încerca să aranjezele bagajele în aşa mod, ca să nu fie o pradă pentru hoţi.
Dar bătrânica nu se mişca. Nu, ea nu dormea. Avea ochii deschişi, dar indiferenţi faţă de ceea ce se petrecea în jur. Umerii ei tresaltau încet, parcă de la înăbuşirea unui plâns ascuns pentru cei din jur. Abea mişca degetele şi buzele, de parcă însemnând în taină pe cineva cu semnul crucii în rugăciunea sa.
Nu căuta salvare de la slăbiciunea sa, nu încerca să atragă vreo atenţie şi nu se mişca de la locul său. Doar uneori întorcea capul spre intrare, şi cu smerenie tăcută îl lăsa în jos, de parcă pregătindu-se pentru un răspuns definitiv.
Noaptea grea de la gară a rămas în urmă. Dar dimineaţa a găsit-o pe bătrână în aceeaşi poziţie, tăcută şi sleită de puteri. Răbdătoare în suferinţa sa, nici nu a încrecat măcar să aţipească.
Către amează în apropierea ei s-au făcut comozi o tânără mamă şi doi copilaşi ai ei, de doi şi trei anişori. Copii ca copii, mâncau, se zbenguiau şi chiar au încercat să o incadreze pe bătrânică în jocul lor.
Unul din puşti s-a atins de poalele paltonului negru. Bătrânica a întors capul şi a privit de parcă acum a descoperit lumea din jur. Această atingere a copilului de parcă a întors-o la viaţă, ochii i-a atins o căldură ascunsă şi a zâmbit, iar mâna cu blândeţe a atins creştetul copilaşului.
Mama copilaşului a vrut să-i şteargă năsucul copilului şi s-a întâlinit cu privirea plină de aşteptare a bătrânei: «Mamă, dar pe cine aşteptaţi? La ce oră aveţi trenul?»
Întrebarea a găsit-o nepregătită pe bătrână. De parcă brusc şi-a pierdut echilibrul, a oftat adânc, după care abia a scos din sine cuvintele îngrozitoare: «Fiico, nu am eu nici un tren!». Şi de parcă a devenit şi mai gheboasă.
Vecina cu copiii a înţeles că ceva nu e în regulă şi apropiindu-se mai mult de bâtrânică a implorat-o : «Mamă, spuneţi-mi ce aţi păţit?! Vă rog să-mi spuneţi! Speneţi-mi, mamă, – şi din nou şi din nou se adresa bătrânei. – Mamă, poate vă este foame? Luaţi, vă rog!»
Şi i-a întins un cartof fiert. Şi imediat fără a o întreba a acoperit-o cu un şal pufos. Copilul i-a întins şi el cartoful ce-l mâncase singur până acum. «Mănâncă, bunicuţo».
Bătrâna a cuprins copilul şi a atins bucăţica dată de copil de buze. «Îţi mulţumesc, scumpul meu», – abia a şoptit ea.
Se simţea că abia se mai reţine ca să nu plângă… Şi brusc de parcă toată durea sa a răbufnit în acesat spaţiu al gării: «Doamne! Iartă-l te rog!» – abia a mai putut şopti ea şi s-a strâns de parcă într-un ghem şi mai mic, acoperindu-şi faţa cu palmele.
Se clătina de pe o parte pe alta şi prin bocetul greu abia se desluşea: «Fecioraşul, fecioraşul… Dragul meu…unicul meu fiu… Cel mai drag… Soarele meu de vară…vrăbiuţa mea cea fară de astâmpăr…. m-a adus….şi m-a lăsat».
A tăcut puţin şi făcându-şi semnul crucii, a spus: «Doame, iară-l pe el, Doamne!».
Şi nu mai avea puteri nici să vorbească şi nici să mai plângă de la deznădejdea care o cuprinse.
«Copilaşilor, ţineţi-vă de bunicuţă», a comandat femeia şi s-a îndreptat înspre ghişeul de bilete.
«Oameni buni! Ajutaţi-mă! Am nevoie de un bilet! Să o iau pe acea bătrână, – a spus arătând spre colţul sălii de aşteptare. – Îmi va fi mamă! Trenul meu pleacă acum!».
În puţin timp au ieşit către trenul care-i aştepta, însoţiţi de ochii înlacrimaţi ai pasagerilor adunaţi în gară.
«Iată, copilaşii mei dragi, am găsit-o pe mama mea, iar voi pe bunica», – de parcă radiind de bucurie, le explica copiilor.
Cu o mână o ţinea pe bătrână, cu cealată – geanta şi copiii.
Eu îi priveam şi mă rugam încet Domnului pentru această întâlnire. Ciudat, dar majoritatea celor cărora le-am relatat aceasă istorie, martoră la care am fost în gara oraşului Kurgan, nu cred că omul poate în câteva minute să ia o astfel de hotărâre.
Nu am ca scop să-i conving şi nici nu încerc să le explic ceva. Fiecare trebuie să simtă singur. Dar de fapt şi cum ai putea explica, că uneori inima noastră are nevoie de o clipă, ca să ia o hotărâre, desigur dacă şi inima e vie şi deshisă dragostei de Dumnezeu şi oameni.
Pentru mine acest caz e doar o confirmare a cuvintelor arhimandritului Serafim (Teapocikin): «Uită acest cuvânt «întâmplător», nimic nu este întâmplător».

Traducere Natalia Lozan

DRAGOSTEA SI MANIA


baiat-ce-plange-600x416

În timp ce un om îşi schimba roată la maşina nouă, băieţelul lui de 4 ani a luat o piatră ascuţită şi a început să zgârie aripa maşinii. Mânios, bărbatul l-a lovit peste mânuţă de multe ori, fără să-şi dea seama că avea în mână o cheie.La spital, copilul şi-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când şi-a văzut tatăl… copilul a întrebat cu ochii plini de durere: “Tati, îmi vor creşte degetele la loc?”. Bărbatul, plângând, a rămas împietrit de durere; s-a întors la maşină şi a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte…spunea în gând că nu şi-o va ierta niciodată! Stând în faţa maşinii s-a uitat cu atenţie la zgârieturi; băieţelul scrisese: “TATI, TE IUBESC!“.

Mânia şi Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urmă pentru a avea o viaţă minunată… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiţi! Dar problema lumii de astăzi este că oamenii sunt folosiţi şi lucrurile sunt iubite…

Aminteşte-ţi mereu:

veghează asupra gândurilor tale, ele vor deveni cuvinte.

Veghează asupra cuvintelor tale; vor deveni fapte.

Veghează asupra faptelor tale, vor deveni obiceiuri

Veghează asupra obiceiurilor tale, vor deveni un caracter.

Veghează asupra caracterului tău, el va deveni destinul tău.

 

Sursa: ortodox.md

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 27 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: