Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul aduce norocul în casele noastre. Tradiţii de Sânziene pentru spor şi sănătate

 

Tradiţii de Sânziene. În fiecare an, pe 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cel din urmă prooroc al Vechiului Testament, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Sărbătoarea creştină a Naşterii Botezătorului coincide cu una dintre sărbătorile populare aureolate de mister, Sânzienele.

 

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătoare Naşterii lui Hristos, fiind prevestită în profeţiile Vechiului Testament de proorocul Isaia. Chiar din secolul al IV-lea, Naşterea Botezătorului a fost prăznuită cu mare fast.

În calendarul ortodox,  ziua de naştere a Sfântului Ioan Botezătorul este cinstită ca o zi specială, asemănătoare datei de Naştere a Mântuitorului Iisus şi a Maicii Domnului, Fecioara Maria. În schimb, pentru fiecare sfânt, ziua de prăznuire este orânduită la data trecerii sale la viaţa veşnică.

Într-o zi, pe când mulţimea venită la Templu se ruga afară, iar preotul Zaharia trebuia să tămâieze, lângă altar a apărut Arhangherul Gavriil. Acesta i-a adus preotului minunata veste că va avea un fiu: „Nu te teme Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta , femeia ta, va naşte un fiu şi-l vei numi  Ioan…..şi vei avea mare bucurie, şi mulţi se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de duhul sfânt încă din pântecele maicii sale”.Ioan Botezătorul a fost trimis de Dumnezeu să vestească venirea lui Iisus. Astfel, Proorocul Ioan, predicatorul ascet, model de pocăinţă, şi-a îndeplinit misiunea, botezându-l pe Hristos în apele Iordanului. Evangheliştii menţionează că, după acest eveniment, strălucirea lui Ioan urma să scadă, în schimb a Mântuitorului Iisus trebuia să crească.

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sânziene

 

 

 

In ziua de 24 iunie este celebrata una din cele mai frumoase, exuberante si intuitive sarbatori ale verii, o sarbatoare populara ce coincide cu sarbatoarea crestina a nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Pornind de la cultul solar, sarbatoarea de Sanziene marcheaza solstitiul de vara. Sarbatoarea este asociata cu lumina, cu focul si soarele, cu sacrul si profanul, cu cerul si pamantul, cu viata insasi. De Sanziene, se spune ca vazduhurile freamata. De Sanziene, se celebreaza de fapt conectarea cu natura si cu viata, cu spiritul intuitiv romanesc, cu miraculosul insusi si atemporalul. Ii invitam pe toti cei care vor sa mai pastreze in sufletele lor un strop de magie si de miraculos sa citeasca despre semnificatiile, traditiile si obiceiurile legate de sarbatoarea Sanzienelor.

Cerurile se deschid pentru cei care stiu cum sa le priveasca…

In noaptea de Sanziene (23 spre 24 iunie) flacaii merg prin sat purtand faclii aprinse, rotindu-le similar miscarii soarelui pe cer. Focuri se aprind si in sate pentru a tine raul deoparte si a alunga spiritele malefice, dar si pentru a asigura protectie si purificare. Noaptea dinspre 23 spre 24 iunie este cu siguranta una magica. „Unii spun ca in noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca…” (Mircea Eliade, Noaptea de Sanziene)

Cu mic si mare, pe vremuri se obisnuia ca intreg satul sa ia parte la culegerea florilor de sanziene. In plus, odata cu sarbatoarea Sanzienelor se da startul culegerii tuturor plantelor tamaduitoare. „Du-te soare, vino luna, Sanzienele imbuna,/ Sa le creasca floarea floare,/ Galbena, mirositoare,/ Fetele sa o adune,/ Sa le prinda in cunune„… In noaptea si ziua sarbatorii, Sanzienele, zane de factura pozitiva din arhaicul romanesc, cunoscute si sub numele de Imparatesele, Ienele Sanzienele, Reginele Holdelor, Zanele sau Dragaicele, umplu vazduhul, prinzandu-se in hore maiestre si cantand cu glasuri nemaiauzite.

Sanzienele, preotesele Soarelui, ale Frumusetii si ale Iubirii

Aceste fiinte mitice sunt de o frumusete nemaintalnita, au puteri aparte si sunt extrem de indragite de muritori. Ele aduc rodnicie pamantului, tin grindina la distanta, investesc plantele cu putere de leac si graul cu bob, ocrotesc copiii si ii feresc de boli, fiind totodata protectoarele femeilor insarcinate si a fecioarelor. Uneori, aceste frumoase preotese ale soarelui lasa in urma lor un parfum floral. Unii spun ca florile emana un miros mai puternic si mai pregnant atunci cand ele sunt in preajma…

Ca toate fiintele sensibile, Sanzienele sunt si capricioase. Daca nu li se acorda cinstea care li se cuvine, Sanzienele se supara si pedepsesc cu ‘lantul Sanzienelor’, aducand in vazduh, acolo unde sunt stapane, vijelii si grindine. Aduc pedeapsa si pe pamant, acolo unde se coboara ocazional, lipsindu-l de rod si de leac. Totodata, Sanzienele pot pedepsi femeile maritate care nu le cinstesc prin infertilitate.

Adesea, Sanzienele sunt reprezentate ca dansand in mijlocul pajistilor sau la marginile padurilor si purtand rochii diafane si stravezii, ce lasa sa se intrevada frumusetea alba a pielii. Alteori, aceste spirite ale naturii sunt infatisate dansand goale. Muritorilor de rand le este interzis sa le priveasca in aceste momente sau sa le asculte cantarile. Cei care indraznesc insa sa traga cu ochiul sunt pedepsiti de catre Dragaice. Fie li se ia glasul si raman muti, fie li se ia vederea, fie li se iau mintile si raman prostiti, fie trupul le ramane damblagit

Florile de Sanziene – flori sacre, flori magice. Traditii si obiceiuri de Sanziene

Florile de Sanziene sunt un simbol vegetal, substitut fitomorf al frumoaselor si diafanelor Sanziene si avand o simbolistica puternica. Aceste flori galbene, solare sunt flori tamaduitoare, ce capata puteri magice si miraculoase in aceasta zi. Florile de Sanziene sunt intrebuintate in descantece de dragoste, frumusete si sanatate. Se spun multe despre aceste flori… Se spune ca punandu-ti aceste flori sub perna in noaptea dinspre sanziene, il vei visa pe cel harazit de Dumnezeu. Se spune ca prinzandu-le in par in schimb sau punandu-le in san, vei fi dragastoasa tot anul.

Daca iti clatesti obrazul cu roua stransa de pe aceste flori de femeile batrane din comunitate in zorii zilei de Sanziene, chipul tau va ramane frumos vreme indelungata si vei fi indragita de cel pe care il indragesti. Roua de pe florile de Sanziene are capacitatea de a face fetele “frumoase si curate ca apa neinceputa”. Si pentru femeile maritate, este valabil acest ritual de frumusete, iar strangerea rouai are conotatii similare. Ele isi improspateaza obrazul cu aceasta roua magica pentru a fi dragi sotului, dar si pentru a naste copii sanatosi, frumosi la chip si puri la suflet. Pe de alta parte, se spune ca daca iti infasori flori de sanziene in jurul taliei vei fi protejata de durerile trupesti.

In zorii zilei de Sanziene, fetele tinere si baietii arunca coronite impletite din flori de sanziene pe acoperisul casei. Coronitele fetelor sunt in forma de cerc, iar ale baietilor in forma de cruce. Daca vreo coronita cade de pe acoperis pe pamant, faptul este interpretat ca un semn de rau augur. Daca vreuna din coronitele fetelor se agata de horn sau daca acestea se lovesc – este semn de casatorie in cel mai scurt timp. Daca, in schimb, coronita ramane pe acoperis se considera semn de noroc si de viata lunga. In anumite zone ale tarii, fiecare membru al familiei trebuie sa-si arunce propria coronita pentru a vedea cum ii va merge pana la urmatoarea sarbatoare de Sanziene

Ziua urmatoare, se culeg coronitele si se atarna la grinde, unde vor sta pe tot parcursul anului. Amplasate strategic, deasupra tuturor, coronitele de sanziene pazesc casa respectiva de rau si farmece, de zburatori, de intors inima, de impotenta sau infertilitate. Ele aduc in schimb sanatate, bunastare si noroc locuintei si familiei: „Eu voi inturna ulcica asta,/ si ulcica intoarna vatra,/ si vatra intoarna soba,/si soba intoarna grinzile cu horna/ si grinzile intoarna podelele/ … si crangurile intoarna pe Sanziene./ Si Maica Domnului sa intoarne inimile celor impricinati/ unul asupra altuia/ cu cugetele si cu dragostea/ sa se impaciuiasca!…” In alte zone ale tarii, coronitele de sanziene se lasa peste noapte in gradina. Daca a doua zi, in zorii zilei, fetele carora le apartin le gasesc pline de roua inseamna ca se vor marita chiar in toamna aceea.

Sursa:Garbo

 

O fericire colosală

În ochişorii negri se oglindea nemiloasa şi tirana boală ce a pus stăpânire pe trupuşorul fraged. Un tremurat îi cuprinde corpuşorul la scurte intervale de timp, contrar stării febrile severe. Mama îndurerată încearcă să îşi ascundă lacrimile amare, schimbând concomitent compresele de pe fruntea şi burtica copilaşului ei. Se aud bătăi în uşă, în curând intrând în micuţa încăpere medicul.
După o scurtă consultare, chipul îi devine palid şi îngrijorat; mama îl priveşte cu inima însângerată… citea pe chipul lui un răspuns care îi provoca fiori reci.
– În ce stare este? Întrebă aceasta cu o voce tremurândă.
– Nu cred că va mai apuca ziua de mâine. Îmi pare rău…
Picioarele femeii cedează şi o ameţeală cumplită îşi face apariţia; cade pe fotoliu.
– Doamnă…
Tânăra mamă nu îl auzea, cuvintele ,, nu va mai apuca ziua de mâine” răsunau constant în minte, torturând-o. Ridică mâna, transmiţând astfel să fie lăsată singură… vroia ca ultimele ore pe care le petrecea cu băieţelul bolnav să fie doar ale ei, să nu piardă nici o clipă atât de preţioasă.
Medicul a înţeles şi, plecându-şi întristat capul, părăseşte camera. Au trecut minute grele în care doar lacrimile mari erau mângâiere pentru obrazul livid, iar suspinele deveneau cuvintele ce-i eliberau pentru scurt timp inima împovărată.
Ridică ochii şi îşi priveşte copilul; acesta zâmbea suav, uitându-se spre un perete ca şi cum acolo era cineva sau ceva.
– Puişorul meu, ce s-a întâmplat?
Copilaşul, abia rostind, şopteşte arătând cu mânuţa spre perete:
– Acolo… este o femeie foarte frumoasă cu un prunc în braţe.
Mama se uită spre perete dar nu vede nimic decât o icoană cu Maica Domnului şi Pruncul Sfânt.
– Este o icoană, dragul meu.
– Nu, mămică, lângă icoană este o femeie nespus de frumoasă. Uite, îmi zâmbeşte dulce iar pruncul mă binecuvântează.
Mama, însă, nu vedea nimic.
,, Probabil delirează din cauza febrei”, îşi spuse îndurerată.
După puţin timp, băieţelul adoarme fiind istovit din cauza bolii.
Femeia merge la icoană, o sărută cu smerenie şi, îngenunchind, se roagă sfâşietor:
– Sfântă Maică salvează-mi copilul! Viaţa mea şi viaţa lui le las în mâinile tale!
Trec cincisprezece minute în care rugăciunea devenea tot mai fierbinte. Copilaşul se trezeşte şi râde fericit, atât cât îi permitea boala. Tresărind, mama se îndreaptă spre pat.
Băieţelul nu-şi privea mama, ci privea undeva lângă pat ca şi cum era acolo o altă persoană.
– Comoara mea, unde priveşti?
– Mămică, acea femeie a venit lângă mine şi m-a sărutat pe frunte, iar pruncul mi-a mângâiat obrazul. Acum s-a aşezat pe pat şi mă ţine de mână, zâmbindu-mi mereu.
– Are un zâmbet minunat… îţi zâmbeşte şi ţie.
Biata mamă nu vedea nimic şi simţea că înnebuneşte la gândul că băieţelul ei se stingea cu fiecare oră. Disperată, iese afară din cameră pentru a plânge în voie, pentru a-şi ascunde durerea; nu înţelegea că sufletul pur al copilaşului ei era capabil să o vadă pe Maica Domnului şi pe Domnul Iisus.
Copilaşul începe un dialog cu frumoasa femeie, aşa cum o numea:
– De când aţi venit? Nu v-am văzut până azi.
– Dintotdeauna am fost aici şi te-am vegheat. Zise, cu cea mai sublimă voce, blânda femeie.
Băieţelul se gândi o clipă, după care rosti cu vocea întristată:
– Dacă tot timpul sunteţi aici, atunci înseamnă că alţi copilaşi bolnavi sunt singuri.
Lacrimi calde cad pe mânuţă.
– Vă rog, mergeţi la ei! Promit că eu voi fi bine până când veţi reveni.
Pruncul Sfânt gângureşte fericit, privindu-l cu o iubire nemărginită iar Maica Domnului îl mângâie duios pe frunte.
– Drag copil, ei niciodată nu sunt singuri Aşa cum în acest moment suntem aici cu tine, aşa suntem şi cu ei tot în această clipă.
Ochii mari ai suferindului exprimau o uimire imensă.
– Dar cum este posibil?
– Iubirea face totul posibil. Înainte de a ne vedea, ne-ai primit în sufletul tău pur şi ne-ai iubit cu toată fiinţa…
– Mama nu vă vede. Înseamnă că nu v-a primit în sufletul ei…
– Nu toţi cei care ne primesc în sufletul lor ne văd, dar noi suntem mereu alături de ei, iubindu-i şi păzindu-i.
Copilul scoate de sub pernă un bileţel.
– Vreau să te rog ceva… dacă mor, să nu o părăseşti pe mama şi dă-i, te rog, această scrisoare. Am scris-o în urmă cu trei zile; te rog să nu uiţi de ea.
Femeia îl sărută pe frunte şi punând scrisoarea la loc, îi spune:
– Tu nu vei muri niciodată, moartea nu există pentru sufletele inocente precum al tău… în legătură cu scrisoarea… nu e nevoie să i-o dau eu, pentru că o vei face chiar tu.
– Dar cum, dacă sunt grav bolnav şi în curând…
Se opreşte, amintindu-şi de cuvintele pe care le auzise înainte. Maica Sfântă îl binecuvântează după care îi spune ultimele cuvinte înainte de a dispărea pentru scurt timp.
– Credinţa vindecă totul!
Uşa se deschide, în cameră făcându-şi apariţia mama care avea ochii roşii de la atâta plâns.
Pune mâna pe fruntea copilaşului şi constată cu stupoare că febra îi crescuse. Fuge disperată să ude compresa şi când se întoarce înlemneşte în prag.
Copilaşul ei se chinuia să meargă spre icoană.
– Băiete, ce faci?
– Acea femeie mă cheamă la ea. Nu mă împiedica, te rog!
Biata femeie simţea cum puterile îi slăbesc şi cum totul se întunecă; leşinase de la atâta durere.
Copilul, cu chiu cu vai, ajunge în braţele protectoare ale Maicii Domnului.
– Voinţa şi credinţa fac ca imposibilul să devină posibil. Drag copil… în viaţă, oricâte greutăţi ai avea, să nu renunţi la credinţa ta! De acum nu ne vei mai vedea cu ochii trupului, dar mereu vom fi alături de tine, dacă în inimă vei păstra iubirea şi credinţa.
Băieţelul simţea cum, cu fiecare secundă, puterile îi revin dar tristeţea îl cuprinde. Maica Sfântă şi Pruncul Iisus dispăreau încet din faţa ochişorilor lui.
Plângând, strigă cu disperare:
– Staţi! Unde să vă caut?
Sfintele Fiinţe au dispărut, dar vocea inconfundabilă se mai aude încă o dată:
– În inima ta!
O fericire colosală i-a inundat fiinţa, iar o pace dulce îi învăluia sufletul. De pe buzele micuţe se aude un silenţios ,, mulţumesc”.
După ce sărută icoana, fuge spre pat, ia plicul şi, ajungând lângă mama lui o sărută de zeci de ori până când îşi revine.
Un strigăt de bucurie se naşte din inima tinerei şi frumoasei mame.
– Puişorul meu, te-ai vindecat!
– Maica Domnului şi Fiul ei m-au vindecat… mămică, această scrisoare am vrut să o citeşti după moartea mea şi am rugat-o pe acea femeie frumoasă să ţi-o dea, dar mi-a spus că o voi putea face eu singur şi a a avut dreptate.
Mama deschide scrisoarea şi o citeşte. Pe acea foaie erau scrise cele mai frumoase cuvinte pe care o mamă le poate citi… era exprimată o iubire atât de sinceră şi de curată încât te făcea să tremuri din toată fiinţa. Acea scrisoare era un imn de dragoste, scris dintr-o inimă inocentă în care credinţa şi iubirea sălăşluiau într-o pace divină.

Sursa:crestinortodox.ro

SFANTUL GHEORGHE

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai importanti sfinti in calendarul crestin-ortodox. El se sarbatoreste, in fiecare an, la 23 aprilie. In traditia populara, SFANTUL GHEORGHEmai este intalnit ca San-George sau Sangeorz, patronul naturii inverzite, al vegetatiei, al vitelor si al oilor.

Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară,  s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină.

Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.
Martorii suferinţelor Sfantului Gheorghe  uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sfantul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

Sfantul Gheorghe a rămas în conştiinţa populară românească ca fiind unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său.

În calendarul popular, Sân-George este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. În spiritualitatea populară, Sân-George este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru -, între cele două divinități existând o înțelegere cosmică, facilitată și de divinitatea supremă. Se spune că atunci când se aud primele broaște cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață, el fiind considerat Cap mare de primavară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor și închizătorul anotimpului friguros.

Dacă în trecut această sărbatoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat, mai străbate farmecul ei de altadată. Cele mai multe obiceiuri legate de această zi au fost abandonate pe parcursul timpului, dar importanța sărbătorii în spiritualitatea tradițională ne obligă să amintim câteva dintre practicile și obiceiurile de odinioară.

În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primavară cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. În noaptea sau dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza brazdele, astfel împodobite, „de strajă ” la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început a anului pastoral. Măsurile de protecție se luau mai ales împotriva strigoilor și strigoaicelor care, conform tradiției, furau mana vitelor cu lapte.

În Bucovina, brazdele și ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor (în credința că acestea vor fi protejate de puterea malefică a strigoilor) și pentru a fi puse în cuibarele cloștilor (pentru a avea pui cât mai mulți și pentru a le feri de boli și ulii).

O alta practică era împodobirea donițelor de muls vacile cu multă verdeață și flori de primăvară. Donițele, pline cu apă și astfel „gătite”, se puneau în tinda casei, după ușa de la intrare. În dimineața zilei de Sân-George, apa și verdeața tocată erau turnate în hrana animalelor, crezându-se că, astfel, va spori laptele vitelor și că vor fi protejate de toate relele.

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

În dimineața zilei de 23 aprilie, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa, pe furiș, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp.

Dis – de – dimineață, înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiș în pădure, în locuri ferite și îndepărtate, „până acolo unde nu se auzeau lătratul câinilor și cântatul cocoșilor”, pentru a culege mătragună și năvalnic, pe care le aduceau acasă și le puneau în pod sau sub streașină, în credința că aceste plante miraculoase le vor aduce pețitori bogați. Obiceiul păstra ceva din solemnitatea ceremonială a marilor rituri: fetele își luau traista și un colac descântat și, odată ajunse în pădure, se încingeau într-un joc cu semnificații magice, mâncau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltaseră plantele și abia apoi se întorceau acasă, purtând un steag, confecționat din ramuri de copac împodobite cu panglici multicolore.

Flăcăii, pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, căutau, în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localității în care trăiau, ducând cu ei câte o cofă cu apă neîncepută. Fiecare tânăr își ascundea vasul într-un loc doar de el știut, rostind numele fetei ce-i era dragă. Apoi, până la ivirea zorilor, se prindeau cu toții în horă, spuneau cimilituri sau cântau din fluiere. La răsăritul soarelui, fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită și vor trăi împreună până la bătrânețe. Dacă în apă se afla o floare uscată sau veștedă, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. De exemplu, în dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că cel care încalcă interdicția avea sa fie somnoros întregul an.

În ajunul sau în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe se aprindeau focuri vii, fie în vatra casei, prin frecarea a două bucăți uscate de lemn, fie în ogradă, prin învârtirea energică a unui fuscel de lemn introdus într-o gaură practicată în blana ușii de la grajd, fie într-un loc dinainte stabilit situat în vatra satului. În cazul focurilor aprinse în ogradă sau în vatra satului, tinerii obișnuiau a sări peste foc sau prin fum crezând că, în felul acesta, se purifică și se apără de orice posibile influențe nefaste.

sursa:dcnews.ro

Ruga catre Maica

Nu plange, mama, cand lovit
Si-nsangerat imi este trupul,
Nu doare locul biciuit
Cum doare ura si cuvantul.

Batut, scuipat, batjocorit,
Eu port povara lor in spate
Si-n crucea grea duc istovit
Noianul lumii de pacate.

Nu sunt de cuie azi ranit,
Cu dragoste le rabd pe toate,
Plang doar pacatul savarsit
De ei, ducandu-ma la moarte.

Nu plange, mama, stiu ca-n gand
Te-ai rastignit si tu cu mine
Te simt in toate indurand
Chiar daca jale curge-n tine.

 

Eu i-am iertat caci am venit
Cu dragoste intru zidire
Precum a fost proorocit
Sa fiu jertfit spre mantuire.

Angelina Nadejde

INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor.

Duminică seara – Denia pentru Lunea Mare: Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, un eveniment care anunță vânzarea lui Hristos de către Iuda. Tot la Denia de Luni se vorbește despre smochinul neroditor, blestemat de Iisus să se usuce, anunțând Judecata de Apoi. Omul, ca și pomul, se judecă după roadele pe care le dă în timpul vieții. La sfârșitul vremurilor, roadele (faptele ) sale îi vor stabili locul: în grădina Raiului sau aruncat în foc, ca o uscăciune nefolositoare.

Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela și la Judecata de Apoi, intrând astfel în Bucuria cea Veșnică a „Nunții cu Hristos”.

Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Aceasta, în contrast cu Iuda care, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Mai rău, însă, atunci când îi pare rău de trădare, orgoliul îl împiedică pe Iuda să cadă la piciorul Crucii, și să-i ceară iertare lui Iisus, asemenea tâlharului celui bun, ci preferă să-și ia zilele. Abia acesta este momentul în care Iuda este cu totul pierdut.

Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtășaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.

Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare. Este o slujbă splendidă și amplă, în care se citesc cele 12 pasaje din Evanghelii ce povestește întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Denia, numită și a „Celor 12 Evanghelii”, împletește relatările celor 4 evangheliști în mod minunat, prin reluarea și completarea episoadelor, ca într-un film regizat cu măiestrie: spectatorului – participant la Denie i se relevă unghiuri noi, i se oferă explicații suplimentare, și flash-back-uri lămuritoare. Tot acum are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.

Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei adormiți de-a lungul veacurilor.

Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului reprezintă încununarea celor șase Denii din Săptămâna Patimilor Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.

În Săptămâna Mare se postește aspru. Luni, marți și miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine și apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri și sâmbătă este post negru.

Sursa:evz.ro

Floriile – Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim

Sarbatoarea Floriilor se inscrie in calendarul sarbatorilor crestine de primavara si anunta sfarsitul Postului Mare siIntrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim. Aceasta sarbatoare poarta numele de Florii, deoarece Iisus Hristos a fost intampinat in Ierusalim cu flori si cu ramuri de finic, palmier si maslin.

Dupa multele minuni pe care le facuse, Iisus Hristos se intorce pentru ultima oara in sfanta cetate a Ierusalimului inainte de patimile, moartea si invierea Sa din morti. Era doar a doua zi dupa invierea prietenului Lazar din Betania, cel mort de patru zile.

Mantuitorul a intrat in Ierusalim calare pe un asin, fiind inconjurat de ucenicii sai. A fost asteptat si intampinat de oameni cu multa bucurie. In calea Lui, acestia au asternut flori, ramuri de palmier, ramuri de finic, ramuri de maslin sau chiar propriile haine pentru a calca pe ele. Strigau intr-un glas: “Osana, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului!”. Domnul Iisus Hristos s-a bucurat nespus pentru primirea facuta si i-a binecuvantat pe toti cei care L-au intampinat. In acea veselie generala, un singur om era trist, iar Acela era Insusi Domnul pentru ca stia cele ce aveau sa urmeze atat de curand.

Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca in care a acceptat sa fie aclamat ca imparat, desi a intrat in cetate plin de modestie.

In aceasta zi a Floriilor, denumita si Duminica Stalparilor, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie, care se impart crestinilor, iar preotii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul Iisus Hristos. Cu ramurile de salcie ce au fost sfintite la biserica, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele casei. In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o sa treaca apa unui rau.

 

In amintirea acestei mari sarbatori, aceasta zi s-a numit Duminica Floriilor si se serbeaza cu o saptamana inainte de Paste. In aceasta zi, de mare sarbatoare, toate persoanele care poarta nume de flori isi sarbatoresc ziua numelui. La multi ani tuturor celor sarbatoriti! 

 

BUNA VESTIRE: Obiceiuri si traditii de tinut pe 25 Martie… Iti vor aduce noroc si sanatate

Pe 25 martie, crestinii ortodocsi sarbatoresc Buna Vestire sau Blagovestenia, cinstind ziua in care Fecioara Maria este instiintata de arhanghelul Gabriel ca il va naste pe Domnul Iisus. Exista o sumedenie de traditii si obiceiuri legate de aceasta frumoasa sarbatoare si va invitam sa le descoperiti in acest articol:

Este interzis sa dormi prea mult in aceasta zi caci in caz contrar vei fi somnoros de-a lungul intregului an.

O alta superstitie spune ca nu este bine sa cauti pasarile de oua in aceasta zi sau sa le pui sub closca caci altfel puii vor iesi schimonositi, cu doua capete, sau se vor imbolnavi. Totodata, ouale ouate de Buna Vestire nu se pastreaza si nici nu se consuma.

Evita sa te certi in aceasta zi ori altfel vei avea parte de galcevi de-a lungul intregului an.

In unele zone ale tarii, exista obiceiul de a face un foc in curte, in dreptul usii, si a se pune pe langa foc 3 strachini cu apa, sare si paine care mai tarziu sunt date de pomana. In alte parti, conform traditiei, se asaza pe pragul usii 3 farfurioare cu paine si sare spre a potoli foamea ingerilor. Acestia, in schimb, vor pazi si veghea locuinta respectiva.

Un obicei stravechi din popor spune ca acea craca pe care a cantat cucul de ziua sa trebuie taiata si agata la scaldatoarea fetelor pentru ca acestora sa le mearga bine in dragoste si sa fie placute de flacai.

Conform unui obicei din Apuseni, de Buna Vestire se stropesc cu vin radacinile vitei de vie si cu tuica radacinile pomilor fructiferi, “amenintandu-i ca vor fi taiati daca nu rodesc. In acelasi timp, pomii fructiferi se afuma cu canepa si cu tamaie. Se crede ca astfel pomii vor fi binecuvantati prin belsug si vor da roade multe.

Chiar daca este zi de miercuri si zi de post din Postul Pastelui, de Buna Vestire este dezlegare la peste. Se spune chiar ca este bine sa mananci peste in aceasta zi caci vei fi sanatos si vioi tot timpul anului.

Cantatul cucului este important in aceasta zi, iar atunci cand il auzi trebuie sa fii primenit, vesel, cu stomacul si buzunarul plin pentru a avea parte de un an bun, cu noroc, belsug si voie buna.

Totodata, daca auzi cucul cantand de Buna Vestire dinspre partea dreapta este semn ca in curand vei primi vesti bune. Daca in schimb, cantecul cucului vine din partea stanga sau din spate, foarte probabil ca vei primi niste vesti care nu vor fi tocmai pe placul tau.

Daca auzi cucul cantand de Buna Vestire si este pentru prima oara cand auzi cucul cantand in anul respectiv, atunci este bine sa numeri de cate ori canta pentru a sti cati ani mai ai de trait.

Batranii obisnuiau sa creada ca pasarile care se intorc din tarile calde in aceasta zi sunt intrupari ale spiritelor stramosilor.

In anumite zone ale tarii, de Buna Vestire, s-a mai pastrat obiceiul ca tinerele fete sa puna grau la incoltit in strachini de lut. Daca acesta va incolti si va creste mare si frumos, e semn ca primavara va fi una frumoasa si ca va conduce catre o toamna imbelsugata, cu roade multe.

In unele sate, conform obiceiului din stravechi, se afuma usor grinzile caselor pentru a tine departe de gospodarie respectiva blestemele, vrajitoriile si alte lucruri necurate.

De Buna Vestire, pescarii trebuie sa tina cont de o regula nescrisa din strabuni: este interzis a arunca mamaliga in apa in aceasta zi sfanta. Daca nu se tine cont de aceasta traditie, pestii ar putea muri.

Sursa:garbo.ro

Îngerii nevăzuţi din Munţii Rarău Giumalău

Soarele răsare sau apune pe Rarău. Nopţile cu luna şi cer înstelat, furtunile verii şi viscolele iernii aduc în Rarău, fiecare în felul lor, frumuseţi tainice şi meditative, toate pe fundalul unui peisaj în care se îmbină nuanţele alb-cenuşii ale calcarelor cu verdele închis al pădurilor de conifere şi cu cel deschis al pajiştilor alpine, brodate multicolor cu flori de munte. Aici, în acest crâmpei de lume feerică, unde ceţurile din vai şi norii zdrenţuiţi de vânt, printre care apar, din când în când, siluetele Pietrelor Doamnei, te transpun într-o lume contemplativă, trăiesc Sfinţii Pustiului de la noi. Pustnicii din Munţii Rarău-Giumalău trăiesc asemeni Îngerilor, fără griji, nelucrând, ci doar slujindu-L pe Dumnezeu neîncetat. Aceştia sunt Sfinţii Părinţi ai zilelor noastre. Numai ei mai ţin lumea cu rugăciunile lor. În acest spaţiu plăcut sufletului şi ostil trupului au ales să trăiască mulţi sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu. Ei au ales contemplaţia şi vorbirea directă cu Dumnezeu, ca hrană de bun preţ sufletului, şi au învăţat trupul că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”. Prin aceste văi ale munţilor, părinţii pustiului se retrăgeau în vreo crăpătură sau grotă, hotărâţi fiind să lepede cu totul modul de viaţă lumească. Vă invit să cunoaştem împreună o frântură din ceea ce ne este dat să cunoaştem despre Raiul dintru început.

Sursa:diasporaonline.info

Crinii Maicii Domnului – Kefalonia

Minunea din Kefalonia

In insula greceasca Kefalonia, intre localitatile Troghianata si Demutandata, la mica distanta de capitala insulei, anume de Argostoli, se afla localitatea Langouvartha, unde are loc minunea anuala a infloririi, pentru a doua oara, a crinilor adusi Maicii Domnului de credinciosi, in cursul anului. Bisericuta din localitate se numeste, in chip firesc, „Biserica Maicii Domnului cu Crini”, iar crinii albi din aceasta sunt cunoscuti in regiune sub numele de „crinii feciorelnici”.

Imediat dupa ce crestinii sarbatoresc Buna Vestire, iar crinii incep sa infloreasca, in special in luna mai, nenumarati crini sunt asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din biserica amintita. In mod firesc, crinii, odata culesi, rezista cateva zile, dupa care se usuca definitiv, nemaiputand vegeta iarasi. Acest lucru se intampla si aici, insa dupa ofilirea si uscarea crinilor, acestia nu sunt luati din fata icoanei Maicii Domnului, ci sunt lasati pe loc, pana in ziua de 15 august.

Crinii asezati inaintea icoanei Maicii Domnului din aceasta biserica infloresc insa, pentru a doua oara, in chip minunat, in fiecare an, in ziua de 15 august, cand crestinii praznuiesc Adormirea Maicii Domnului. Desi infloriti pentru a doua oara, avand petalele versi si florile fragede, partea de jos a tulpinei lor ramane insa uscata, spre a intari si mai mult minunea.

Bisericuta din localitatea Pastra, situata in partea nordica a insulei, este binecuvantata si ea cu aceeasi minune anuala a reinfloririi crinilor, de catre Maica Domnului. In curtea acestei bisericute, inchinate chiar Adormirii Maicii Domnului, sunt plantati nenumarati crini albi. In luna mai, cand crinii incep sa imboboceasca si sa infloreasca, femeile din sat ii culeg si ii aseza in biserica, inaintea icoanei Maicii Domnului. Odata culesi insa, in numai cateva zile, crinii se ofilesc si se usuca. Ca si in cealalta bisericuta, ei nu sunt aruncati, ci sunt lasati inaintea icoanei minunate. In vremea postului, intre 1 si 15 august, legile firii sunt biruite, ca intarire a adevaratei credinte crestine, crinii uscati reinflorind in ochii tuturor.

TeodorDanalache

Pictorul care avea evlavie la Maica Domnului

Un pictor foarte evlavios care era iscusit în lucrul lui şi se silea cu multă dragoste şi credinţă să picteze icoana Născătoarei de Dumnezeu cât mai frumoasă, mai frumoasă chiar ca a celorlalţi sfinţi pictori. Pe diavolul însă îl picta aşa de urât, încât nu putea cineva să vadă chipul lui şi să nu se înfricoşeze. Deci acest evlavios pictor făcând aşa mereu, diavolul îl ura de moarte şi căuta vreme nimerită ca să-l omoare. Iată că odată când se afla sus pe scară şi picta la icoana Maicii Domnului într-o biserică, deodată apare diavolul lângă el şi-i zice: ,,De acum nu mai poţi scăpa tu de mine; de ce pe mine mă faci urât şi pe Maria o faci frumoasă? Acum te arunc jos de aici!”. Luând deci necuratul lemnele pe care sta sprijinită scara, pictorul era gata să cadă, dar şi-a întins mâna să se sprijine de perete şi Maica Domnului din icoană i-a întins mâna dreaptă şi nu l-a lăsat să cadă. Sta pictorul acolo în văzduh ţinut de mâna Maicii Domnului din icoană până când i-au adus oamenii scara şi a fost salvat, mulţumind apoi cu lacrimi Prea Sfintei Fecioare, dimpreună cu toţi cei ce au văzut minunea şi au propovăduit-o pretutindeni.

Sursa:https:luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com