POVESTEA CELOR DOI INGERI


cr_blake_angels_cropped_420

Se spune ca erau odată doi îngeri, care şi-au dorit să devină oameni. Pentru că se iubeau, vroiau să rămână nedespărţiţi şi după ce vor fi să fie pământeni. Aşa că s-au dus la Dumnezeu şi I-au dus cererea lor. Dumnezeu le-a răspuns că dacă vor fi pământeni, unul dintre ei va fi frumos, iar celălalt urât. Vor putea ei să fie nedespărţiţi şi atunci?… Auzind aşa, unul dintre îngeri s-a întristat, pentru că frumuseţea înseamnă mult pentru el şi nu îşi imagina că ar putea fi altfel decât frumos. Ca să îi alunge mâhnirea, prietenul său a cerut să i se dea lui urâţenia. Şi aşa s-a întâmplat. Celor doi li s-a îndeplinit dorinţa. Au devenit oameni: unul şters, pământiu, urât. Celălalt: diafan, frumos, plăcut la vedere. Însă, de cum au coborât pe pământ, cel frumos a uitat tot: istoria lor, jurămintele, l-a uitat pe celălalt. Nu l-a recunoscut pe prietenul său. Şi nici să îl cunoască nu îşi dorea: pentru că era urât… Acesta din urmă tânjea să se apropie de el, încerca să facă lucruri împreună, să îi vorbească, să îi intre în graţii, dar degeaba. Prietenul său îl ignora sau îl respingea. Inima lui se frângea în fiecare zi. Ca o aripă de înger…

Într-o zi, cu ultimele puteri, omul cel pământiu s-a apropiat de chipeşul său prieten şi i-a cerut ceva. L-a rugat fierbinte să îi ofere numai 5 minute din viaţa lui, în care să îi spună o poveste. În schimb, i-a făgăduit că apoi îl va lăsa în pace.

– Pentru cât timp? întrebă cel plăcut la vedere, cu ochii strălucitori ca focul.

-Pentru tot restul zilelor noastre pe pământ, îi răspunse celălalt, cu sufletul greu ca plumbul.

-Bine, de acord. Dar după aceea să te ţii de făgăduinţă!

Aşa că omul cel chipeş se opri, pentru prima dată în viaţa lui de pământean, şi îşi privi seamănul cu atenţie. Acesta radia. Stele îi răsăreau în priviri şi pe obraz i se uscau boabe de rouă. Zâmbetul îi înflorea pe chip şi din păr i se scuturau ghimpii trandafirilor. Sub privirea celui iubit, obrazul i se albea ca zăpada, iar fruntea se netezea precum pământul reavăn. Valuri de recunoştinţă îl îmbrăcau din cap până în picioare, făcându-l diafan ca un fluture alb. Aşa cum stătea în faţa lui, părea un copac drept şi bine înfipt în pământ, care cere şi oferă ocrotire. Braţele gata să îmbraţişeze păreau crengi pline de rod, iar glasul lui era limpede ca un izvor de munte… Pământeanul cel chipeş nu îl mai văzuse niciodată aşa. De fapt, nu îl văzuse niciodată.

-Când mă uit la tine, pot cuprinde cu privirea tot ceea ce iubesc. Te rog, spune-mi, care e povestea ta, pe care ţii să mi-o împărtăşeşti?

-Ţi-o spun… iar apoi mă ţin de făgăduinţă. Ţi-o vei aminti. Povestea mea este şi povestea ta.
Şi pământeanul transfigurat îi spuse prietenului său o poveste cu doi îngeri, care şi-au dorit să devină oameni şi să nu se despartă, pentru tot restul zilelor lor…

sursa:tirgumureseanul.ro

LASA COMENTARIUL TAU

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s