Legenda Toamnei


2819329

A fost odata ca niciodata, o vreme cand Pamantul era populat de spiritele naturii, spirite ce umblau libere pe intreaga planeta si traiau intr-o armonie deplina, fiecare copac, fiecare animal, insecta sau pasare isi avea spiritul ei.

Magia domnea in chip frumos, fiecare isi folosea puterile pentru a fi mai frumos, pentru a face lumea lor una mai frumoasa si toti se intelegeau de minune.

In aceste timpuri traia si Embla, spiritul ulmului de munte, avea pielea alba-cenusie si parul verde crud si bogat precum frunzele lui, era inalta si mladioasa, dar puternica, ii placea sa cutreiere muntii cu alte spirite  dar mai mult ii placea singura sa afle despre mersul lucrurilor in lumea lor, sa faca magie si sa trimita vise premonitoare.

De asemenea era o fata impaciutoare, blanda si in primul rand o iubitoare a justitiei. Chiar daca in lumea spiritelor rautatea nu exista in forma ei cunoscuta azi, ea era resposabila pentru a clarifica micile dispute si diferende.

Intr-o zi pe cand umbla printr-o vale intalneste un tanar chipes, cu pielea calda si usor colorata, ochii albastrii precum florile ei preferate si parul ca o raza de soare tarzie. A vrut sa-l intrebe ce este el, parea atat de straniu, caldura ce venea de la el, ochii aceia, nu-i parea a fi un spirit cunoscut. Dar el nu i-a raspuns. In schimb s-a lasat puratat de ea in aceea lume minunata pe care nu o mai vazuse. Vrajit a uitat sa mai plece si isi petrecea timpul cu Embla, ea s-a indragostit de el. Totusi la Inalta Curte a Spiritelor, ceilalti nu erau de acord cu pasiunea ei pentru ca il considerau un strain pe printul ei si nu intelegeau ce este el. Sfatul batranilor prevestea ceva rau. Dar Embla nuu asculta iar magia ei se pare ca nu avea niciun efect asupra strainului ei iubit.

In acest rastimp, greu de precizat deoarece in lumea lor timpul nu exista, Embla nu afla multe lucruri despre cel iubit, da stia ca nu este ca ea si vedea ca el ascunde o tristete necunoscuta lumii ei.
Si pana la urma momentul schimbarii venii, baiatul disparea cate putin in fiecare zi, pana cand intr-o zi ia spus fetei ca nu o sa se mai intoarca, ca el este un muritor si astfel si-a luat adio de la ea spunandu-i ca se duce sa moara.

Niciodata in lumea spiritelor nu s-a mai intalnit tristete si atat de multa si sfasaietoare precum cea a Emblei ce s-a dus la umbra ulmului ai a plans si a plans contestand nedreptatea ca ea sa fie vesnica si el nu. Neimpacandu-se cu ideea si-a folosit puterile magiceintr-un mod nemaivazut, cu toata furia de care dispunea, frustrarea si tristetea, dorindu-si ca si ea sa moara odata cu dragostea ei. Se pare ca undeva ruga ei a fost ascultata deoarece incet, incet ulmul sub care statea a inceput sa-si schimbe culoarea frunzelor in galben si rosu, pentru ca mai apoi sa cada. Cand copacul s-a golit si statea in bataia vantului ea a blestemat lumea ei sa moara odata cu ea si Zeul Soare sa-si intoarca fata de la ei.

77393641_FALLJamesGriffin

Celelalte spirite, infricosate si-au adunat puterile si au schimbat cursul blestemului ei astfel incat, Soarele sa nu-i paraseasca de tot si lumea vie sa renasca. Astfel, in Septembrie, an de an, Soarele incepe sa-si intoarca fata, copacii si toata lumea vie parca moare doar pentru a renaste din nou cand Soarele se intoarce iar spre ea. De atunci spiritele naturii au devenit invizibile, fiecare salasuieste in elementul lui iar pe Pamant domnesc numai oamenii.

022

De langa acel Ulm izvoraste un parau ce curge lin intr-o vale frumoasa, intr-un orasel de munte unde toata lumea vine sa-l asculte caci ce spune ca sursurul sau seamana cu suspinele unei fete…

sursa:legaturiprimejdioase

– Băiețelul cu păpușa –


baietel

 

Mă aflam într-un magazin, în sectorul cu jucării. Cu coada ochiului am observat un băiețel de vreo 5 ani, care ținea în brațe o păpușă. Îi mângâia mereu părul și o strângea cu grijă la piept.
Mă întrebam pentru cine oare să fie destinată această păpușă.
La un moment dat băiețelul s-a întors către doamna care stătea lângă el și a întrebat-o:

– Mătușă, ești sigură că nu-mi ajung banii?

– Ți-am spus că nu ai destui bani ca s-o cumperi! i-a răspuns femeia, pierzându-și puțin răbdarea.

Apoi mătușa sa i-a cerut să stea acolo și s-o aștepte puțin.
Femeia a plecat în grabă, iar băiețelul a rămas în acel loc ținând păpușa în mâini. Atunci eu am profitat de ocazie că rămăsese singur şi m-am îndreptat spre copil. L-am întrebat cui voia să dea păpușa.

– Această păpușă a vrut-o surioara mea pentru Crăciun mai mult decât orice! mi-a răspuns băiețelul. Eram sigur că i-ar fi adus-o Moş Crăciun!

I-am spus că poate i-a și adus-o, dar micuţul mi-a spus cu durere:

– Nu! Moș Crăciun nu poate merge acolo unde este acum surioara mea! Trebuie să dau păpușa mamei, care i-o va duce numaidecât surioarei mele!

În timp ce spunea acestea, ochii i se umpluseră de lacrimi.

– A mers să-L întâlnească pe Hristos! Tata spune că și mama va merge peste puțin să-L întâlnească pe Hristos. M-am gândit că ar putea să ia păpușa și să i-o ducă surioarei mele.

Inima parcă mi se oprise. Băiețelul și-a ridicat privirea spre mine și mi-a spus:

– I-am spus tatei să-i spună mamei să nu plece imediat, ci să mă aștepte până ce mă voi întoarce de la magazin.

Apoi mi-a arătat o fotografie, în care era el cu păpușa în brațe și mi-a spus:

– Vreau ca mama să ia și această fotografie, ca să nu mă uite! O iubesc mult pe mama și nu vreau să mă lase, însă tata spune că trebuie să meargă împreună cu surioara mea.

Apoi și-a plecat capul și a rămas tăcut. Atunci eu am scos din geantă niște bani și l-am întrebat pe copil:

– Vrei să mai numărăm odată banii tăi, ca să fim siguri câți sunt?

– Sunt de acord, dar e nevoie de mulți bani și nu am atâția! Şi mătuşa la fel mi-a zis!

Atunci eu am băgat pe ascuns niște bani printre ai lui și am început să îi numărăm. Erau mai mulți decât îi trebuiau. Atunci băiețelul a șoptit:

– Mulțumesc, Hristoase al meu, că mi-ai dat destui bani!

Apoi s-a uitat la mine și mi-a spus:

– I-am cerut Lui Hristos să facă ceva să am destui bani ca să cumpăr o păpușă, ca mama s-o poată duce surioarei mele. Și El a auzit rugăciunea mea. Voiam să am destui bani ca să cumpăr și un trandafir alb pentru mama, însă nu îndrăzneam să-I cer. Dar El mi-a dat destui bani, ca să pot cumpăra și păpușa și trandafirul alb. Știți, mamei îi plac foarte mult trandafirii albi! 

După câteva minute mătușa sa s-a întors, iar eu m-am depărtat, împingându-mi căruciorul. Mi-am terminat cumpărăturile cu un sentiment cu totul diferit de cel cu care le începusem. Nu-mi puteam scoate din minte chipul băiețelului.

Seara, în timp ce luam cina, am deschis puţin televizorul. La ştiri s-a dat o veste tristă: cu câteva zile mai înainte un șofer beat lovise o mașină în care tocmai intra o femeie tânără cu fiica ei. Fetița a murit pe loc, iar mama era grav rănită. 
Mă întrebasem: să fie oare familia băiețelului cu păpuşa?

După două zile am citit în ziar că acea femeie tânără a murit. Nu am putut să nu merg să cumpăr un buchet de trandafiri albi și să-i duc la bisericuța cimitirului unde se afla trupul ei. Era acolo și ținea în mâini o păpușă, un trandafir alb și fotografia cu băiețelul din magazin.

Am plecat de acolo plângând. Am simțit că viața mea s-a schimbat pentru totdeauna.

Dragostea pe care o avea acel băiețel pentru mama și surioara lui era atât de mare, dar într-o clipeală de ochi un șofer beat i-a dus atât de departe…

Dragi conducători auto, dacă nu vă pasă de viaţa voastră, în timp ce vă urcaţi la volan sub influienţa alcoolului, gândiţi-vă măcar pentru o clipă la vieţile altora!

sursa:internet

Inainte de a ma judeca, intelege-ma


“O fetita tinea in mainile sale doua mere.

Mama sa a venit la ea si a intrebat-o bland pe mica ei fiica, afisand un zambet: scumpa mea, poti sa ii dai mamei tale unul din cele doua mere?

Fata s-a uitat la mama sa pentru cateva secunde, apoi brusc a luat o muscatura dintr-un mar si apoi repede o alta imbucatura din celalalt. Mama a simtit ca ii ingheata zambetul pe fata. Se straduia din greu sa nu isi dezvaluie dezamagirea.

Apoi fetita i-a inmanat mamei sale unul din merele muscate si i-a spus: “Mamico, uite. Marul acesta este mai dulce.”

Indiferent de cine esti, de cat de multa experienta ai si de cate cunostinte crezi ca detii, evita sa judeci. Ofera-le celorlalti privilegiul de a se explica. Ceea ce vezi poate ca nu este realitatea. Nu trage niciodata concluzii pentru altii. Prin urmare, niciodata sa nu ne concentram doar pe ceea ce se vede la suprafata si sa nu ii judecam pe ceilalti fara sa ii intelegem mai intai.

De exemplu:

Cei carora le place sa achite ei nota de plata… nu fac asta fiindca sunt prea bogati, ci fiindca pun prietenia deasupra banilor.

Cei care iau initiativa la munca… nu fac asta fiindca sunt prosti, ci fiindca inteleg concepul de responsabilitate.

Cei care isi cer primii scuze dupa o cearta… nu fac acest lucru deoarece ei sunt cei care au gresit, ci fiindca ii pretuiesc pe oamenii de langa ei.

Cei care sunt dispusi sa te ajute fac asta nu fiindca iti datoreaza ceva, ci fiindca te vad ca pe un prieten adevarat.

Cei care iti trimit adesea mesaj pe telefon, nu fac asta fiindca nu au nimic mai bun de facut, ci fiindca tu esti in inimile lor.

Intr-o zi, ne vom separa unii de altii si vom duce dorul conversatiilor noastre despre tot si nimic, despre visurile pe care le-am avut. Vor trece zile, luni, ani, vom pastra legatura din ce in ce mai putin.. Intr-o zi, copiii nostri vor vedea fotografiile cu noi si vor intreba: “Cine sunt acesti oameni?”. Iar noi vom zambi cu lacrimi invizibile fiindca inima este atinsa de un cuvant puternic si vom spune: ““Cei alaturi de care am avut cele mai bune zile din viata mea.”

Autor: anonim