SFANTUL GHEORGHE


gheorghe_balaur_53348900

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai importanti sfinti in calendarul crestin-ortodox. El se sarbatoreste, in fiecare an, la 23 aprilie. In traditia populara, SFANTUL GHEORGHEmai este intalnit ca San-George sau Sangeorz, patronul naturii inverzite, al vegetatiei, al vitelor si al oilor.

Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata romană şi, parcurgând ierarhia militară,  s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creştinilor, emis de Diocleţian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-şi mărturisească public credinţa creştină.

Din ordin imperial, sfântul a fost întemniţat şi supus torturii pentru a-şi renega credinţa. Loviri cu suliţa, lespezile de piatră aşezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălţămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou şi toate celelalte torturi nu au reuşit să-l facă să renunţe la credinţa sa.
Martorii suferinţelor Sfantului Gheorghe  uimiţi de puterea sa de a rezista la durere, au renunţat la credinţa în zeităţi păgâne, îmbrăţişând creştinismul. O dovadă a sfinţeniei sale o reprezintă o minune săvârşită de Sf. Gheorghe în timpul întemniţării sale. Atingând trupul unui deţinut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să se creştineze. Întrucât Sfantul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunţării la creştinism, Diocleţian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf. Gheorghe şi a soţiei sale.

Sfantul Gheorghe a rămas în conştiinţa populară românească ca fiind unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său.

media_142970229725606300

În calendarul popular, Sân-George este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor, el fiind identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac. În spiritualitatea populară, Sân-George este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru -, între cele două divinități existând o înțelegere cosmică, facilitată și de divinitatea supremă. Se spune că atunci când se aud primele broaște cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață, el fiind considerat Cap mare de primavară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor și închizătorul anotimpului friguros.

Dacă în trecut această sărbatoare era cinstită cu mult fast timp de trei zile, astăzi, doar cu totul izolat, mai străbate farmecul ei de altadată. Cele mai multe obiceiuri legate de această zi au fost abandonate pe parcursul timpului, dar importanța sărbătorii în spiritualitatea tradițională ne obligă să amintim câteva dintre practicile și obiceiurile de odinioară.

În ajunul zilei de 23 aprilie, oamenii pregăteau cu grijă brazde verzi, tăiate sub formă pătrată, în care înfigeau ramuri înmugurite de salcie și flori galbene de primavară cunoscute, în Bucovina, sub numele de calce. În noaptea sau dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza brazdele, astfel împodobite, „de strajă ” la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început a anului pastoral. Măsurile de protecție se luau mai ales împotriva strigoilor și strigoaicelor care, conform tradiției, furau mana vitelor cu lapte.

În Bucovina, brazdele și ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate în hrana animalelor (în credința că acestea vor fi protejate de puterea malefică a strigoilor) și pentru a fi puse în cuibarele cloștilor (pentru a avea pui cât mai mulți și pentru a le feri de boli și ulii).

O alta practică era împodobirea donițelor de muls vacile cu multă verdeață și flori de primăvară. Donițele, pline cu apă și astfel „gătite”, se puneau în tinda casei, după ușa de la intrare. În dimineața zilei de Sân-George, apa și verdeața tocată erau turnate în hrana animalelor, crezându-se că, astfel, va spori laptele vitelor și că vor fi protejate de toate relele.

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.

În dimineața zilei de 23 aprilie, fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa, pe furiș, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.

În această zi, fetele mai obișnuiau să semene usturoi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuțile și că se vor căsători în cel mai scurt timp.

Dis – de – dimineață, înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiș în pădure, în locuri ferite și îndepărtate, „până acolo unde nu se auzeau lătratul câinilor și cântatul cocoșilor”, pentru a culege mătragună și năvalnic, pe care le aduceau acasă și le puneau în pod sau sub streașină, în credința că aceste plante miraculoase le vor aduce pețitori bogați. Obiceiul păstra ceva din solemnitatea ceremonială a marilor rituri: fetele își luau traista și un colac descântat și, odată ajunse în pădure, se încingeau într-un joc cu semnificații magice, mâncau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltaseră plantele și abia apoi se întorceau acasă, purtând un steag, confecționat din ramuri de copac împodobite cu panglici multicolore.

Flăcăii, pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, căutau, în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localității în care trăiau, ducând cu ei câte o cofă cu apă neîncepută. Fiecare tânăr își ascundea vasul într-un loc doar de el știut, rostind numele fetei ce-i era dragă. Apoi, până la ivirea zorilor, se prindeau cu toții în horă, spuneau cimilituri sau cântau din fluiere. La răsăritul soarelui, fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită și vor trăi împreună până la bătrânețe. Dacă în apă se afla o floare uscată sau veștedă, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.

Femeile căsătorite săvârșeau și ele practici magice pentru bunul mers în gospodărie. De exemplu, în dimineața zilei, înainte de răsăritul soarelui, mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da lapte mult și de bună calitate.

Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că cel care încalcă interdicția avea sa fie somnoros întregul an.

În ajunul sau în dimineața zilei de Sfântul Gheorghe se aprindeau focuri vii, fie în vatra casei, prin frecarea a două bucăți uscate de lemn, fie în ogradă, prin învârtirea energică a unui fuscel de lemn introdus într-o gaură practicată în blana ușii de la grajd, fie într-un loc dinainte stabilit situat în vatra satului. În cazul focurilor aprinse în ogradă sau în vatra satului, tinerii obișnuiau a sări peste foc sau prin fum crezând că, în felul acesta, se purifică și se apără de orice posibile influențe nefaste.

sursa:dcnews.ro

sfantul_gheorghe_33148900

LASA COMENTARIUL TAU

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s