Cea mai frumoasa parabola despre iubire – ARBORELE CARE DARUIESTE – de Shel Silverstein


ashikaga-flower-park-japan-wisteria

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer.
Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele.
Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poate atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele pădurii. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale şi cânta în bătaia vântului.
Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. A început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino, te aştept!”.Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce să-l vizitez?”
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine” Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Când bate vântul cântăm şi dansăm. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi nefericiţi ca şi voi. Noi nu avem nevoie de bani.” Băiatul i-a spus: „Atunci, de ce să vin la tine? Am nevoie de bani”. Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi. A uitat cu totul de copac şi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, cu întreaga lui fiinţă. După mulţi ani, băiatul devenit adult s-a întors la copac. Acesta s-a bucurat nespus: „Vino, mângâie-mi crengile şi dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea gesturi când eram un copil fără minte. Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă? ” „O casă! Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi-a început să taie crengile. Din acesta a rămas doar trunchiul, dar era foarte fericit.Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată scoate sunete în bătaia vântului. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare:
„Vino, dragul meu”… Dar degeaba, nimeni nu-l auzea.Timpul a trecut, bărbatul a îmbătrânit. Odată, aflat prin apropiere, a venit şi s-a aşezat lângă ciot. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a spus: „Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să fiu barca ta şi să te ajut astfel să ajungi în ţara aceea îndepărtată. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Te voi aştepta de-a pururi”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului şi-a făcut barca şi a plecat. Acum, din copac a rămas doar rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui drag. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Odată m-am aşezat lângă un ciot şi acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu i se fi întâmplat ceva rău. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. Cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit…
Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj…”

LASA COMENTARIUL TAU

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s