LEGENDA MARTISORULUI


mare_1593_0802210114

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, și lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a chemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura și a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii și-au recăpătat veselia, dar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după luptele grele pe care le avuse. Sângele cald i s-a scurs pe zăpadă, până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei — vestitori ai primăverii. Se zice că de atunci lumea cinstește memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, alta roșie.

Martisor

Culoarea roșie simbolizează dragostea pentru frumos și amintește de curajul tânărului, iar cea albă simbolizează ghiocelul, prima floare a primăverii.

images

 

Poartă Mărţişorul! Te vei împrieteni cu Soarele

 

Tradiţia seculară spune că Mărţişorul de argint, asemenea celui ancestral, este un odor sfânt şi trebuie respectat ca atare: el aduce norocul şi sănătatea, alungă paguba şi duşmănia. Tot tradiţia spune că persoana care poartă Mărţişorul se împrieteneşte cu Soarele, protectorul sănătăţii, iar cel care-l dăruieşte, oferă persoanei dragi   o fărâmă de Soare.

 1362062900Simbolul primaverii, al renasterii naturii

 

Mărţişorul este un mesager al bucuriei, al dragostei de viaţă, un simbol norocos prin care noi, oamenii, îmbrăţişăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.

wpid-wp-13935391429251

Potrivit unei tradiţii străvechi, Mărţişorul se poartă până când înfloresc trandafirii sau vişinii. Atunci, şnurul se agaţă de petalele unui trandafir sau pe ramura unui vişin. În multe zone din ţară, Mărţişorul se poartă atât cât durează zilele Babelor (1-9 martie) sau până la Florii; atunci Mărţişorul se scoate şi se agaţă de crengile unui pom roditor. Există credinţa că atunci când pomul are rod bogat, cel care a purtat Mărţişorul va avea mult noroc.

11021144_576747129127660_6771447893615016002_n

Sursa:internet

LASA COMENTARIUL TAU

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s