Baba Dochia – mit și tradiție românească


 

 

 

 

 

 

graphics-flowers-905047

 

baba-dochia

graphics-flowers-905047

 

Baba Dochia este unul dintre cele mai vechi și importante mituri românești, care de-a lungul timpului a căpătat mai multe forme și variante.

În prezent legenda care circulă cel mai des cu privire la Baba Dochia, ne spune că aceasta ar fi fost o femeie rea și afurisită, ce avea un fiu, Dragobete. Acest fiu al Babei Dochia i-a adus acasă o noră împotriva voinței sale. Ca să se răzbune pe nora sa,Baba Dochia a trimis-o, pe frig și gheață, la râu să spele lâna cea albă până când va deveni neagră. Fata, văzând că nu poate să facă acest lucru, a început să plângă cu lacrimi amare. Dumnezeu și Sfântul Petru i-au sărit fetei în ajutor și i-au înnegrit lâna. Întoarsă acasă la soacra ei, fata a primit din nou o sarcină imposibilă, de data aceasta trebuia să spele lâna până când o va albi la loc. Din nou i-au sărit în ajutor Dumnezeu și Sfântul Petre, însă nu i-au mai albit lâna, ci au trimis-o să culeagă flori și fragi pentru soacra sa. Văzând florile și fragii, Baba Dochia a uitat de lână și, crezând că a venit primăvara, a luat oile și a plecat pe munte.

graphics-flowers-905047

 

Legenda despre Baba Dochia

graphics-flowers-905047

 

S-a îmbrăcat cu 9 cojoace (zilele Babei Dochia), de care s-a lepadat treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile a urmat un îngheț, iar Baba Dochia a înghețat și s-a transformat în stană de piatră împreună cu oile ei.

Această legendă este susținută de rocile din munții Ceahlău, roci ce reprezintă o mărturie vie a acestui mit românesc.

graphics-flowers-905047

 

gallery_544f80b82230a

graphics-flowers-905047

 

O altă legendă despre Baba Dochia are la bază mitul “Traian și Dochia”. Această legendă ne spune că Dochia ar fi fost fiica împăratului dac, Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, numai ca fata nu-i împărtașea dragostea. Ca să se ascundă de urmăritorii lui Traian, Dochia a fugit în munți cu oile sale, unde, cu ajutorul Maicii Domnului s-a transformat într-o bătrână cu oi.

graphics-flowers-905047

 

O altă variantă a legendei Babei Dochia este aceea că ar fi fost o păstoriță cu vreo 20 de oi. Această păstoriță a fost transformată în stană de piatră cu tot cu oi, pentru că a sfidat intemperiile declanșate de zeul Gebeleizis, stăpânul stihiilor naturii la daci.

graphics-flowers-905047

 

Sub poalele munților,

În locașul sluților,

Se arată un bordei

Ca să-l vezi nici să nu vrei.

În el de mult locuiește

Baba Marta, ce vrăjește

Când la stele, când la lună

Și rânjind ca o nebună

Cât e noaptea Domnului

Și dulceața semnului,

Lângă foc și lângă vatră,

Farmecă, iar câni o latră!

Mult îi rea și prăpădită,

Cu cojoace învelită,

Cu nouă cojoace-n spate,

Și toiagul al ei frate

De-alergări pe munți și văi,

Când e timpii cei mai răi,

Ea e a pădurii mumă,

Babă rea, soră de ciumă

Și se plimbă tot pe munți,

Trece apa fără punți,

Sare după dealuri jos

Și se-așază pe-un lemn gros,

Ca să-și pască caprele,

Să le sugă laptele.

N-are teamă de vre-un ger,

Nici că-i frică chiar de cer,

Deși iarna n-a trecut.

Baba Marta toarce, toarce

În cojoace se intoarce.

Are-n spate blană nouă:

Ningă, viscolească, plouă,

Ea habar n-are măcar,

Nici gândește la amar.

II

Toarce baba lână, toarce,

Însă norii se tot stoarce

Și deodată-n munte-apare

Un copil micuț, ce are

Aripi mândre la privit,

Și deodată a grăit:

– Marto, babă vrăjitoare

Dup-acum ești la pripoare:

Primăvara n-a venit,

Florile n-au răsărit?!

Mai stai încă în bordei,

Lâna toarce-o, dacă vrei

Să-ți mai faci un strai din ea;

Iarna încă tot e grea!

Astfel zise copilașul,

Și zburând ca îngerașul.

Baba Marta stă și zice:

– Surdă, surdă, măi voinice,

Am încă nouă cojoace

Și fuiorul tot a toarce,

Am și fete de-ndrăgit,

Am flăcăi de zăpăcit, 

Și numai noaptea pe lună

Pot lucra cu voie bună!

Iarna de mult a trecut,

Caprile iarbă-au păscut,

Surde, surde, n-am habar

De-al tău grai sau ger măcar!

III

Îngerașul mâniat

Către cer s-a îndreptat:

Norii vineți adunând,

Bolborați mereu tunând,

Și deodată frigul vine,

Vântul bate, bate bine,

Plopii urlă, cerul tună,

Norii vin de se adună,

Fulgii cad albi ca zăpada

Peste munți și pomi, grămadă.

Marta însă toarce-ntruna,

Râzând tare ca nebuna,

De cojoace dezvelită,

De zăpadă-nemețită,

Tremurând la cer privește,

Dar iertare nu găsește.

Urlă vântul vijelind,

Ploaia rece azvârlind

Peste Marta, baba rea,

Care pizma n-o lăsa

De la cer să ia iertare.

Ploaia curge și mai tare,

Munții gem, pădurea geme,

Marta însă nu se teme.

IV

Vântul suflă cu turbare,

Jos trântea coliba mare,

Dar pe Marta, babă rea,

S-o doboare nu putea

Ea la cer cătând zbiera,

Hulea rău și blăstăma

Norii vineți se-aduna,

Lemnele de ger trosnea,

Munții încă că gemea,

Pietrele se despica,

și din nouri, licărind,

Trăsnete ieșeau trăsnind;

Vremea se tot tulbura,

Fulgerile lungi zbura,

Dar pe Marta, baba rea,

S-o-nspăimânte nu putea …

Atunci norii se crăpa,

O lumină se vedea

Și un glas se auzea,

Blăstămând, babei zicea:

V

– În veci să fii o stană

De piatră amorțită,

De caprele-ți iubite

Să fii împrejmuită,

Din ochi să-ți izvorască

Tot lacrăme amare,

Iar pe pământ să facă

Un râu de-unde oricare

Să nu poată să bea!

Și dracii toți râdea.

VI

Glasul cum se isprăvește,

Norii negri se lățește,

Vântul s-a mai potolit,

Iară soarele-a ieșit.

Numai Marta-i neclintită

Și … deodata e lovită

De un trăsnet din senin,

Curmând traiul cel de chin:

Curg din ochii ei șiroaie,

Lacrămi mari ca și o ploaie,

Ieșind gemăt din cea stană,

Și plânsoare din fântână …

Fiarele vine în cete

Să-și adape-a lor sete,

Vin si iele despletite,

Duhurile rele și cumplite …

Toate umbrele s-adapă,

Lângă stană găuri sapă,

Saltă, țipă și hulește,

Morții-n iaduri se trezește,

Joacă, cântă-n hore prinse

Lângă focurile-aprinse.

Dar când este despre zori …

Cânt cocoșii de trei ori,

Și se duce orice duh

Și e pace în văzduh!

 

Așa a fost atuncea precum am povestit;

Am spus-o cum se spune și ce am auzit:

Chiar astăzi se mai vede o babă împietrită

În juru-i stând, culcată, e turma ei iubită.

Autor: I. C. Măldărescu

graphics-flowers-905047

 

Zilele Babei…

Zilele Babei sunt în număr de nouă. Pentru că în aceste zile se face trecerea spirituală din frig în căldură, din iarnă în primăvară, s-a păstrat obiceiul alegerii zilelor de Babe. Fiecare om îşi alege o zi din intervalul întâi şi nouă martie sau întâi şi doisprezece martie, în unele zone. În funcţie de evoluţia vremii din acea zi, zi frumoasă şi însorită sau zi friguroasă şi ploioasă, ne putem anticipa norocul şi starea sufletească din acel an. Dacă va fi vreme frumoasă, vom fi veseli şi binedispuși tot anul, dacă din contră va fi frig sau va ninge, vom fi precum vremea: mohorâţi, fără viaţă şi fără noroc de-a lungul întregului an.

Cum se alege „Baba”

Modalitatea prin care ne alegem zilele de Babe diferă şi ea de la zonă la zona. Unii şi le aleg aleatoriu, pur şi simplu optând pentru o zi din cele nouă, alţii şi le aleg în funcţie de ziua în care sunt născuţi. Dacă sunt născuţi în oricare din cele nouă zile, îşi aleg Baba în ziua respectivă. Dacă data naşterii este formată din două cifre, se face suma dintre acestea, iar rezultatul obţinut este Baba persoanei născute în acea zi. Ce trebuie să mai ştim este faptul că de ziua Babei Dochia nu avem voie să lucrăm. Se spune că cei care fac treaba în ziua de întâi martie atrag ghinionul şi zilele negre asupra lor.

Sursa:traditii si superstitii

graphics-flowers-905047

 

graphics-flowers-905047

 

graphics-flowers-905047

LASA COMENTARIUL TAU

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s