Cine dă, lui îşi dă…(Prelucrare dupa autor necunoscut)


thumb-300x169.0

 

Langa un satuc de munte, in hatisuri nepatrunse,
Un batran, adus de spate, un bordei mic isi facuse
Sub un fag cu umbra deasa, din pamant si din nuiele,
Petrecand in saracie, intre flori si pasarele.
Far’ de nici-o mangaiere, far’ de nici-un ajutor,
Rezemat in niste carje, sprijinea al sau picior.
Chinuit asa, sarmanul, isi ducea al vietii fir,
Pana cand l-o duce lumea din bordei, la cimitir.

Uneori, pleca batranul catre satu-n sarbatoare,
Garbovit, cu tolba-n spate, sa cerseasca de mancare,

Aratandu-si trist durerea prin zicala lui de pace:
,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’!

Il stia de mult tot satul si, la orice sarbatoare,
Cei cu inima miloasa ii da-n tolba de mancare.
El, atunci, cu voce slaba, multumea, zicand cu pace:
,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’!

Ani in sir trecu de-a randul, multi din vremea lui murira,
Insa pe el indurarea Domnului il sprijinira.
Si din cand in cand batranul catre sat pleca, sarmanul,
Far-asi mai schimba cojocul, carja, tolba si sumanul.

Inainte lui satenii ii ieseau cu darul lor,

Ori de cate ori batranul le cerea un ajutor.

Dupa ce isi lua darul, tuturor zicea cu pace:
,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’!

De-al batranului des strigat, deranjata mult, se pare,

Intr-o zi, o gospodina, doamna cu un nume mare,
Vru s-aduca la tacere glasul astui cersetor,
Ce batea de multa vreme pe la poarta tuturor
Repede facu o paine din faina cea mai alba,
Plamadita cu otrava, si la copt a pus-o-n graba.
Cum ii dete-aceasta paine, zise-n inima ei moarta:
– De acuma, stiu eu bine, ca n-o sa mai vii la poarta!

Cersetorul primi darul, il privi cu bucurie,
Dar, frumoasa fiind painea, se gandeste s-o mai tie.
Si-i repeta si stapanei vorba lui, cu multa pace:
,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’!

Dupa ce colinda satul, se intoarce la bordei
Si,-obosit, se odihneste pe un scaunel de tei.
Dar nu se-odihneste bine, ca se-arata pe carare,
Un fecior voinic si-un caine, venind de la vanatoare.

Obosit si mort de foame, si uitand ca-i de neam mare,

Cand sosira la coliba, tanarul cu voce tare,

Nemancat de-o zi intreaga, striga-n culmea disperarii:

– Mosule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mancarii?

Caci tot ratacesc de-aseara prin zavoi, cu al meu caine,

Si nu am gustat nimica, nici macar un colt de paine.

Stiu ca uneori, pe cale, oamenii, cu multa mila,

Iti mai pun ceva in tolba, ba si cei ce-o fac in sila.

– Cum sa nu? raspunde dansul, chiar acum am fost in sat,
Si chiar mama dumitale paine asta, ea mi-a dat.
Ia-o toata si-o mananca; potoleste-ti foamea-n pace;
,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’!

Dupa ce mancara painea, multumindu-i, a plecat

Spre casuta boiereasca, ce sclipea la ei in sat.
Ajungand acasa fiul, maica-sa-l imbratiseaza,
Dar deodata rau ii vine si la fata se-ntristeaza.

– Ce-i cu tine? Mama-ntreaba, spune iute ce-ai mancat?
Insa el cu vocea slaba, ii raspunde inecat:
– Doar atat mancat-am, maica, painea alba si frumoasa
Ce mi-a dat-o cersetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasa!

Un fior de groaza mare, mamei, inima-i cuprinde,

Care-si vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde.

Tipa, urla de durere, constiinta nu-i da pace,

Vrea sa-l scoale iar la viata, dar nimic nu poate face.

In durere-si vede fapta cea marsava si debila

Si isi ia acum rasplata pentru gestul fara mila.

In urechi ii suna glasul mosului, trecand in pace:
,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’!

 

 

 

LASA COMENTARIUL TAU

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s